Roman recompensat cu douasprezece premii literare in anul aparitiei, printre care:
• Prix Polar mediterraneen
• Prix Polar Michel Lebrun de la 25eme Heure du Livre du Mans
• Prix des lecteurs du Festival Polar de Cognac
• Grand Prix Gustave Flaubert
• Prix Gouttes de Sang d’encre de Vienne
Giverny. In timpul zilei, turistii iau cu asalt casa in care Claude Monet si-a trait ultima parte a vietii si gradinile ce au inspirat faimoasele sale tablouri cu nuferi. Dar cand se lasa tacerea, satul acesta mic si linistit isi dezvaluie partea intunecata. Nuferi negri spune o poveste care incepe si se incheie cu o crima. Jerome Morval, un barbat a carui pasiune pentru arta n-o intrece decat cea pentru femei, este gasit mort in paraul care strabate gradinile lui Monet, avand in buzunar o ilustrata ce reproduce un tablou cu nuferi si pe care sunt scrise cuvintele Unsprezece ani. La multi ani. In firele misterului sunt prinse trei personaje feminine: o fetita talentata pasionata de pictura, seducatoarea invatatoare a satului si o batrana care pare sa stie prea multe despre viata celor din jur. Toate impartasesc acelasi secret. Dar ce le leaga pe ele de moartea lui Jerome Morval? Si ce legatura au toate astea cu misteriosul tablou cu nuferi negri?
Traducere din limba franceza de Madalin Rosioru.