Spre miezul noptii, la primele semne de viscol, la sectie suna un telefon. Locotenentul Dumitrascu raspunde. O femeie "in varsta si bolnava“, cu glasul sugrumat, cere sprijin: "Ajutor! Salvati-ma, oameni buni… sunt plina de sange… Mor… Oameni buni…“. Convorbirea se incheie. Misterioasa intamplare declanseaza o actiune palpitanta. Un adevarat deliciu literar, cartea Rodicai Ojog-Brasoveanu ne provoaca sa elucidam un mister socant.

 

"Maiorul Valcu ii arunca o singura privire. Suficient ca sa inteleaga ca a facut o boacana. Figura lui Traian, pleostita, avea in plus o expresie de nauceala care-i dadea un aer stupid.
Valcu astepta sa. raporteze. Afara se pornise din nou un vant inghetat si subtire ca o ata. Il simtea in spate, strecurandu-se prin lemnaria uscata a ferestrelor, si reflecta ca sunt cel putin doi ani de cand isi pusese in gand sa faca rost de banda adeziva.
Maican, a carui principala virtute nu era rabdarea, il apostrofa dand nervos din picior:
- Spune, flacau! Ce nu-i in regula? Ia-o da capo! Locotenentul ridica din umeri ca omul strivit de nedumeriri.
- Ce sa va zic, tovarase procuror ? Si ieri, si azi, Calota a continuat sa faca turism prin oras.
- Turism! pufni dispretuitor Maican. Si asta de o saptamana, intr-un targ ca asta. Cand orice ghid care se pretinde serios isi asigura clientii ca sunt suficiente trei zile pentru a vizita Venetia!
Traian se simti jignit:
- N-am pretins ca asta ar fi obiectivul lui, dar se comporta ca atare.
- Practic, ce a facut ? interveni maiorul.
- Plimbari, din nou biserici, pranzul la birt, seara restaurant. N-a intrat in contact cu nimeni si, in afara de intentia de vizita de la locuinta victimei, pe care v-am relatat-o, nu a comis nimic suspect.
Procurorul isi ciupi lobul urechii. Un muschi rebel zvacnea pe obrazul stang.
- Si atunci ce te-a dat peste cap?
- Asta-seara, s-a dus la concertul formatiei Brasil.
- Cum naiba a facut rost de bilete ? se interesa Valcu. Stiu ca fiu-meu a stat la coada sase ore si n-a mai gasit nici cotoare.
- Prin receptia hotelului, raspunse locotenentul. Eu am intrat, cu chiu, cu vai, pe baza de legitimatie. Un cascat de acolo zicea ca a mai auzit el de cazuri din astea cu poza in scutece de plastic si a trebuit sa ajung la director. 

Lui Maican ii veni sa rada. In primul an de meserie, fusese agatat pe strada de un militian. Era dupa miezul noptii si se intorcea cam ciupit de la o aniversare. Militianul ii simtise pasul nesigur, iar vestimentatia - o camasa gen Texas si un pantalon de piele cumparate de la Consignatia - nu se incadrau probabil in parametrii sai estetici. In plus, isi uitase actele acasa. "Sunt procuror, tovarase! Pe cuvantul meu: "I-auzi! Eu credeam ca esti ministrul justitiei. Da-i bice, baiete! La sectie!"
- A fost omor de lume, urma locotenentul. Calota avea bilet in randul cinci. Ca sa nu-l scap, cand am simtit ca spectacolul se apropie de sfarsit, m-am postat la iesirea din sala, camuflat de draperiile de plus.
Se intrerupse. Maican, surescitat, il imboldi:
- Da-i drumul odata! Faci suspense cu noi ?!
Locotenentul isi umezi buzele si expresia de nauceala, care-i disparuse in timpul relatarii, ii invada din nou figura.
- Din momentul asta, nu va mai pot raporta nimic despre el. A disparut pur si simplu.
Maiorul se incrunta:
- Asculta, nimeni nu se evapora in felul asta. Cate iesiri are sala?
- Una singura si nu m-am dezlipit de langa ea. Cand mai ramasesera doar vreo cincizeci de spectatori, mi-am dat seama ca l-am pierdut.
- Cum se ajunge la WC-uri? - Prin hol. Le-am controlat pe toate.
- Exista nise, cotloane, stalpi de sustinere proeminenti, in sfarsit, vreun element arhitectonic dupa care sa se fi putut ascunde?
Maican se uita la maior aproape indignat.
- Ce naiba, nu cunosti sala Doina? E ca o oala. Ce ai facut in continuare ?
- Am mai asteptat pe strada, zicandu-mi ca, daca s-a ascuns totusi in incinta cladirii, pana la urma tot scoate capul. Dupa jumatate de ora am renuntat si am venit sa raportez.
- Corect, aprecie Maican."