Problema Bisericii lui Cristos supravietuitoare sub impactul ocupatiei sovietice, in general, si a Bisericii Ortodoxe Romane, in special, constituie o sursa neasteptata si succesiva de interpretari istorice, dar, in acelasi timp - si poate aceasta este mai important - un prilej de meditatie existentiala asupra unui fenomen consumat in cei 45 de ani in tara cu cea mai densa credinta ortodoxa, in momentul declansarii Razboiului Rece. Materialul brut din care s-a tesut acest prim volum a fost selectionat sub un dublu criteriu: o data, cel cronologic, tinandu-se seama de curgerea documentelor in timp, celalalt, eminamente marcat de valoarea continutului, a personalitatilor vizate, a problemelor dezbatute, a tramei informative si, nu in ultimul rand, a marilor sinteze asupra activitatii Bisericii Nationale, redactate chiar sub autoritatea si semnatura ministrului de Interne de atunci, Alexandru Draghici. Fara indoiala ca in lecturarea si in analiza celor 181 de note-rapoarte, cercetarea trebuie sa fie prezenta in tot arcul poli- si interdisciplinar; nu numai istoricul axat pe istoria Bisericii Nationale Romane, dar si sociologul, etnograful, statisticianul, folcloristul, literatul si, nu in cele din urma, cautatorul intr-o imagologie de tipuri si portrete placate pe mentalitatea unei epoci de tranzitie negativa, unde eroii, ca si miseii capata temporar acelasi vesmant, ramanand ca timpul istoric si posteritatea umana sa le acorde gratia sau condamnarea. Dupa acest volum-labirint, unde firele in contrast se impletesc deseori pana la identitate, Bisericii Ortodoxe Romane nu-i mai ramane decat ca odata cu recunoasterea in slava si cinste a acelora care i-au salvat fiinta, fie din Dealul Mitropoliei, din minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie sau pe Canalul Mortii in Dobrogea, sa-si deschida arhivele pentru a completa imaginea Bisericii luptatoare vazuta de partea aceasta. - Radu Ciuceanu