Cartea poemelor mele nescrise ne vorbeste despre generatia trista a copiilor nascuti dupa razboi si careia evenimentele din 1989 nu i-au atenuat dimensiunea tragica. Dar evoca, in acelasi timp, conditia poetului intr-o lume lipsita de autenticitate. Ne-o spune autorul insusi: ''Poezia se scrie la persoana I. Ea este o arta a sinceritatii, o continua marturisire. O spovedanie fara cuminecatura, caci poetul nu primeste nimic in schimb si nu poate fi iertat pentru darurile sale. Cum se poate, asadar, povesti viata unui poet, lasand la o parte orice altceva stim despre el, si recompunand-o din versurile sale? Cartea poemelor mele nescrise este, in ce ma priveste, o incercare de acest fel. In Cartea poemelor mele nescrise, eu sunt mai ales ceea ce nu am putut implini. Asta inseamna ca destinul trebuie asumat fara incetare, dar ca nu traim niciodata de ajuns pentru a-l duce pana la capat. Cineva, intr-o alta lume, continua sa-l traiasca ori sa-l scrie pentru noi''.