''A filosofa inseamna sa o iei mereu de la capat, pregatindu-te pentru sfarsit. In teorie, ca si in viata, e mult mai greu decat suna - poate imposibil. Tocmai de aceea merita incercat, poate ca nimic altceva nu merita mai mult incercat si nimic altceva nu este ''filosofie'', adica iubire de intelepciunea pe care nu o posezi.'' - Cristian Iftode Exista o zicala populara conform careia mintea de pe urma ar fi cea mai inteleapta. Cea cu care am fi reusit - daca am fi posedat-o la timp - sa evitam capcanele si sa ajungem la cea mai buna versiune a noastra. Enunta oare aceasta sintagma o iluzie, o ironie, un adevar? De la ea porneste cartea, ca o speranta oferita cititorului, ca o provocare cu care se confrunta autorul. Scrisa ca o suita de texte din si referitoare la etape de viata diferite, Mintea de pe urma descrie traiectoria unei cautari de sine care explodeaza in miezul cuvintelor, lasand intrebarile si gandurile sa numeasca cele mai intime cumpene ale sufletului si invocand cu eruditie texte clasice si autori care au trecut si ei candva prin astfel de incercari.