O prezentare si o analiza, in acelasi timp, a destinelor post-revolutionare ale unor romani obisnuiti. Influentat de Svetlana Alexievich, dupa cum recunoaste cu eleganta, Mihai Buzea da cuvantul personajelor sale si le lasa sa-si descrie singure traiectoriile prin Europa, prin lume în general, în căutarea unui sens și a împlinirii personale, sau macar a unui adăpost. Fidel doar partial sistemului Alexievich, nu se poate abtine de la comentarii pe marginea povestirilor prietenilor sai. Dar aceste comentarii sunt exact cele care dau sare si piper cartii. Mihai Buzea nu este un simplu colector de naratiuni, el are propria varianta asupra evenimentelor narate de prieteni si suporta in permanenta, uneori cu dificultate hilara, diferentele de viziuni si chiar reprosurile prietenilor. De altfel, faptul ca se cantoneaza in perimetrul narativ al unui numar redus de persoane si acelea cunostinte apropiate ba chiar rude, il indeparteaza in mod decisiv de sistemul Alexievich care se bazeaza tocmai pe un numar mare de opinii personale ale unor necunoscuti ca sa creeze impresia de autenticitate si obiectivism. Opiniile catorva persoane, oricat ar fi de elaborate si de interesante, raman totusi subiective. Dar dincolo de asta, Mihai Buzea reuseste sa creioneze imaginea acestei generatii, a doua plecata de la tara la oras, generatia nascuta direct la oras, crescuta in blocurile impersonale de inspiratie sovietica. Generatia care, in mare parte, si-a gasit sensul in afara granitelor Romaniei.