Volumul pune sub lentila rolul umorului in recitirea celor mai vestiti prozatori arabi din primele secole ale islamului. De la fina ironie la farsa, de la surasul datorat bucuriei intelectuale la rasul sarcastic, primejdie de ''asprire'' a inimii, de la implicatiile etice la jucausa parodiere a unor discursuri solemne, diferitele abordari ale umorului de care dau dovada anticonventionalul al-Gahiz? sau virtuozii prozei rimate si ritmate al-Hamadani si al-Hariri vadesc elocventa, preocupare pentru stil, pentru echilibru: ''Lumea nu zice nimic rau despre ras, despre saga, decat daca se intrece masura; dar, daca saga aduce voiosia pentru care a fost nascocita si, prin urmare, folos, atunci poate fi socotita un lucru aducator de prestigiu si foarte serios'' (al-Gahiz). Radem de zgarciti si risipitori, de falsii tamaduitori si nascocitori, de mancai si palavragii, de laudarosi si de mincinosi, de personajele cliseizate in maqamat (poeti, oratori, ghicitori, specialisti in probleme de gramatica si de fiqh, hoti, cersetori, beduini caravanieri, dezmatati, negustori ambulanti, hangii, dregatori, cadii, pietari), dar admiram desavarsirea stilistica, gluma rafinata, ironia cultivata a acestor trei maestri care au ramas neintrecuti in literatura araba. - Grete Tartler