Pornind de la filme ale unor monstri sacri ca Griffith, filmele sovietice de propaganda ale deceniului trei (inclusiv Eisenstein) sau cele propagandistice naziste (Leni Riefenstahl), volumul prezinta filmul romanesc de fictiune - de la peliculele interbelice, incepind cu Razboiul de independenta, pina la cele ale epocii comuniste. Acestea din urma sint diferentiate in functie de perioadele in care au fost produse si de evolutiile politice specifice perioadelor respective si sint urmate de numeroase studii de caz, intre care Directorul nostru, Puterea si Adevarul, dar si filme antisistem precum Reconstituirea.

Filmul romanesc de fictiune s-a nascut cu propaganda politica in el, ca un copil infectat cu HIV inca din pintecele mamei. Istoria lui a fost dublata de istoricul bolii. Pe linga semnele specifice cresterii, in fiecare etapa de viata, tumorile, eruptiile, plagile s-au dezvoltat si ele. Cosurile pubertatii filmului romanesc au aparut linga bubele sindromului imunodeficientei politice. Din cele 550 de pelicule ale perioadei comuniste, aproximativ 222 (adica 40%) pot fi considerate ca avind caracter politic, propagandistic, restul fiind divertisment, comedie muzicala, filme pentru copii - proportia lui Lenin (60% propaganda, 40% diver-tisment) fiind totusi inversata. Cu prea putine exceptii, propaganda din cinema a urmat cu fidelitate liniile politice de evolutie ale PCR. A fost mai intii prosovietica, internationalista, antiromaneasca, apoi national-comunista, anticitadina, antiintelectuala, antioccidentala, vehicul al cultului lui Ceausescu. - Cristian Tudor Popescu