„Nu este vorba despre un artificiu retoric: chiar am inceput aceste memorii cu gindul la fetele mele, care nu stiau nimic despre strabunicii lor, stiau putin despre bunici si destul de putin despre tineretea parintilor lor. Pe parcurs, lucrurile s-au complicat, pentru ca mi-am dat seama ca vorbesc si despre altele decit despre mine si ai mei, de exemplu despre lingvistica romaneasca si despre marii nostri profesori care au dus faima ei peste hotare, despre inceputurile studiilor arabe in Romania si despre epoca lor buna, despre faimosii invatati arabi si arabisti pe care am avut norocul sa-i cunosc. De aceea am acceptat indemnul de a publica aceste amintiri.” (Nadia Anghelescu)