Turism rural - tratat
Scopul principal al lucrarii este aprofundarea problemelor specifice turismului rural - aflat intr-o efervescenta expansiune la nivel continental - insa doar la inceputurile sale in Romania. Abordarile teoretice si practice isi propun realizarea unei inventarieri riguroase a problematicii turismului rural, analizarea trasaturilor sale de ansamblu (concepte definitorii, forme si activitati specifice, implicatiile socio-economice ale acestora, posibilitatile de implementare si dezvoltare) surprinse, pe cat posibil, dual: pe de o parte, prin semnificatiile generale, iar pe de alta parte, prin echivalenta lor pentru spatiul rural romanesc.
Autorii au surprins numeroase aspecte particulare ale turismului rural in contextul dezvoltarii durabile; alaturi de acestea sunt tratate distinct o serie de informatii utile pentru munca de proiectare sau indrumare a activitatii turistice in mediul rural, nefiind omise nici propuneri privind strategiile de management si de marketing pentru dezvoltarea acestora, atat din perspectiva statului (prin organismele sale specializate), cat si a intreprinzatorului particular. De asemenea, s-a realizat integrarea tuturor activitatilor pe care turismul rural le incumba, intr-o viziune coerenta a dezvoltarii mediului rural, in contextul dezvoltarii durabile si de ansamblu, a prezervarii mediului natural si cultural intr-o forma cat mai apropiata de cea originara.PRP: 59.90 Lei

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
56.91Lei
56.91Lei
59.90 LeiIn stoc

Descrierea produsului
Scopul principal al lucrarii este aprofundarea problemelor specifice turismului rural - aflat intr-o efervescenta expansiune la nivel continental - insa doar la inceputurile sale in Romania. Abordarile teoretice si practice isi propun realizarea unei inventarieri riguroase a problematicii turismului rural, analizarea trasaturilor sale de ansamblu (concepte definitorii, forme si activitati specifice, implicatiile socio-economice ale acestora, posibilitatile de implementare si dezvoltare) surprinse, pe cat posibil, dual: pe de o parte, prin semnificatiile generale, iar pe de alta parte, prin echivalenta lor pentru spatiul rural romanesc.
Autorii au surprins numeroase aspecte particulare ale turismului rural in contextul dezvoltarii durabile; alaturi de acestea sunt tratate distinct o serie de informatii utile pentru munca de proiectare sau indrumare a activitatii turistice in mediul rural, nefiind omise nici propuneri privind strategiile de management si de marketing pentru dezvoltarea acestora, atat din perspectiva statului (prin organismele sale specializate), cat si a intreprinzatorului particular. De asemenea, s-a realizat integrarea tuturor activitatilor pe care turismul rural le incumba, intr-o viziune coerenta a dezvoltarii mediului rural, in contextul dezvoltarii durabile si de ansamblu, a prezervarii mediului natural si cultural intr-o forma cat mai apropiata de cea originara.Detaliile produsului
- Categoria: Turism Mediu
- Autor: Marinela Gheres, Puiu Nistoreanu
- Editura: C.H. BECK
- An aparitie: 2010 Afiseaza mai mult