Pot spune acum, cu prilejul acestei, probabil, ultime reeditari, ca ma simt, totusi, mahnit de ceva. Intr-o masura consternanta, cartea a fost citita doar ca o „chestie simpatica”, iar „expresivitatea involuntara”, devenita formula curenta in conversatii, a fost echivalata cu comicul involuntar si a ramas, in mintea multora, ca un fel de „jucarea negriciana”. Nu au fost sesizate, in masura in care m-as fi asteptat, creativitatea conceptului, uimitorul registru teoretic pe care il deschide el, importanta decisiva pe care o au rolul innoitor al interpretului si descoperirea de catre acesta a elementelor din afara intentiilor autorului. Prea putini comentatori au luat in serios caracterul pernicios al intentiei artistice (ca sursa a perimarii) si avantajul extraordinar – de care vorbea Starobinski – al acceptarii prezentei unei fiinte comune: obiect-interpret. Inca si mai putini au acceptat sa mediteze la capacitatea expresivitatii de a inlocui artisticitatea. - Eugen Negrici
Fragment din carte:

"Profesionismul artistic nici nu are o lunga istorie si, daca am face caz de scopul intreprinderii, si nu de rezultate — adica spus mai limpede, de ecoul pe care il trezeste aceasta in constiinta noastra am fi obligati sa renuntam la mari etape ale scrisului in limba romana (literatura veche). Procedand invers si accentuand intensitatea receptarii printr-o integrare contrastant-semnificativa a textului in cat mai multe contexte, ne putem adjudeca etapa neprofesionista a literaturii vechi si ne va fi usor sa aducem din zona semnificatiilor latente in zona expresivitatii (iata un avantaj nebanuit) texte destinate, initial, unor cu totul alte functii. E mai interesant, pentru noi, un text care devine literatura si mai impresionanta in lupta ei cu inertia nesemnificativului interpretarea insasi ca imaginatie semantica in act, incorporandu-si, cu fiecare experienta, o valoare morala inalienabila.

Solicitand exercitarea complexa a sensibilitatii comentatorului, studiul de fata postuleaza, in mod experimental, parametrii noi de interpretare, care, folositi ingenios, sa poata ivi alte dimensiuni ale realitatii artistice cunoscute. Desigur, nu avem pretentia ca parametrii traditionali si conventiile tipice sa fie integral inlocuite, pentru ca e simplu si uman sa infrunti o realitate conform schemelor de intelegere consolidate. Constienti de conventiile limbajului si de primejdia intepenirii oricarui act de cunoastere in plasa cuvintelor, nu vom inceta totusi, de-a lungul analizelor din carte, sa ne opunem, pe cat posibil, fascinatiei exercitate de formele de reprezentare si de intelegere clasificatoare, de idola, de rationamente primite, sa evitam stabilizarea relatiei interpretative, blocarile provocate de inclinatia inteligentei de a articula solutii si imagini fixe.

Suntem, in acelasi timp, convinsi ca aceste frumoase ambitii nu ar avea nicio sansa fara „acea complicitate primordiala cu obiectul" despre care vorbea Husserl. "