Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare

Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare - Duane W. Roller
Rasfoieste

Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare

Conducator viclean si nemilos, strateg iscusit, carturar - celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otravurilor -, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici si longevivi dusmani ai romanilor. Ambitiile sale au schimbat cursul istoriei antice, de la Roma si pana in Persia. Influenta sa asupra bazinului Marii Negre a fost atat de insemnata, incat, dupa cum arata istoriografia romana recenta, chiar formidabilul centru de putere al lui Burebista s-a putut coagula tocmai ca urmare a vidului de putere lasat de razboaiele lui Mitridate cu Roma in Dobrogea de azi si mai la sud. Ridicarea marelui rege get este legata mai cu seama de soarta cetatilor grecesti de pe tarmul apusean al Pontului in urma acestui adevarat razboi mondial al epocii. Pe un alt plan, se poate spune ca mostenirea culturala a regelui Pontului a influentat renasterea Romei sub Augustus.
 
Bazandu-se pe sursele romane si grecesti, dar si pe marturiile arheologice si numismatice, istoricul si clasicistul Duane W. Roller scrie cu mare maiestrie istoria gloriei si decaderii regatului lui Mitridate, cu conflictele militare, jocurile de putere extrem de complicate si viata culturala infloritoare a Pontului. Figura legendara a lui Mitridate isi primeste locul care i se cuvine in istorie, eliberata de povara miturilor si a reputatiei sale postume.
 
Intr-un stil captivant si limpede, Roller povesteste cariera indelungata a lui Mitridate cel Mare, unul dintre cei mai aprigi adversari ai Romei, si ne relateaza intreaga istorie a dinastiei lui intr-un context istoric fascinant. - Lara Fabian, Classical Outlook
 
Roller isi foloseste intreaga maiestrie pentru a scoate la iveala viata fascinanta si marile ambitii ale lui Mitridate cel Mare. - David Braund, Universitatea din Exeter

Traducere din limba engleza de Sergiu‑Adrian Adam.
Citește mai mult

73.90Lei

73.90Lei

Primești 73 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Comandă până la 14:00:

Estimare livrare luni, 17 noiembrie - marti, 18 noiembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Conducator viclean si nemilos, strateg iscusit, carturar - celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otravurilor -, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici si longevivi dusmani ai romanilor. Ambitiile sale au schimbat cursul istoriei antice, de la Roma si pana in Persia. Influenta sa asupra bazinului Marii Negre a fost atat de insemnata, incat, dupa cum arata istoriografia romana recenta, chiar formidabilul centru de putere al lui Burebista s-a putut coagula tocmai ca urmare a vidului de putere lasat de razboaiele lui Mitridate cu Roma in Dobrogea de azi si mai la sud. Ridicarea marelui rege get este legata mai cu seama de soarta cetatilor grecesti de pe tarmul apusean al Pontului in urma acestui adevarat razboi mondial al epocii. Pe un alt plan, se poate spune ca mostenirea culturala a regelui Pontului a influentat renasterea Romei sub Augustus.
 
Bazandu-se pe sursele romane si grecesti, dar si pe marturiile arheologice si numismatice, istoricul si clasicistul Duane W. Roller scrie cu mare maiestrie istoria gloriei si decaderii regatului lui Mitridate, cu conflictele militare, jocurile de putere extrem de complicate si viata culturala infloritoare a Pontului. Figura legendara a lui Mitridate isi primeste locul care i se cuvine in istorie, eliberata de povara miturilor si a reputatiei sale postume.
 
Intr-un stil captivant si limpede, Roller povesteste cariera indelungata a lui Mitridate cel Mare, unul dintre cei mai aprigi adversari ai Romei, si ne relateaza intreaga istorie a dinastiei lui intr-un context istoric fascinant. - Lara Fabian, Classical Outlook
 
Roller isi foloseste intreaga maiestrie pentru a scoate la iveala viata fascinanta si marile ambitii ale lui Mitridate cel Mare. - David Braund, Universitatea din Exeter

Traducere din limba engleza de Sergiu‑Adrian Adam.
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
1
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Buzatu Sorin 11/07/2025 15:58
green icon awesome check Achiziție verificată
Totul a fost O.K.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Alexandra11171 06/06/2025 13:35
green icon awesome check Achiziție verificată
O carte de istorie politică, are un stil puțin sec.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

2 din 2 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo

Salut! Te pot ajuta?

X