De-a lungul istoriei, arabii au avut o contributie esentiala la dezvoltarea stiintei si culturii mondiale. Volumul Nadiei Anghelescu ofera o panorama asupra acestei civilizatii care la un moment dat se intindea din Spania si Africa de Nord pina in Egipt, Siria si vechea Mesopotamie. Studiile referitoare la identitatea, limba si literatura arabe se impletesc cu cele care trateaza rolul orientalisticii in cunoasterea Orientului arab, stereotipurile privind islamul si lumea araba, dialogul dintre Orient si Occident, islamul si crestinismul. Intr-un moment in care, atit in Est, cit si in Vest, multi se lasa prada resentimentelor, e bine sa nu uitam, ne indeamna autoarea, „ce au adus arabii civilizatiei universale, ce au putut sa construiasca: nu numai cetati, ci si o mare cultura, o mare literatura”.

    Din cuprins:

    La originile identitatii arabe • Orientalistica, pentru si contra • Orientalistii, denigratori ai Orientului? • Netraductibil si netradus in traducerile din limba araba • Incursiuni in literatura araba: teme si figuri • Despre iubire, in Spania cucerita de arabi • Iubirea in metafore arabe

 

    Fragment din lucrare:

 

    „Intr-un moment in care se aude din nou zanganitul armelor intr-o zona si asa marcata de numeroase conflicte, vocile celor care promoveaza in lume ideea dialogului dintre crestinism si islam nu au amutit: ele se manifesta in numeroase reuniuni, publicatii si luari de pozitie, de o parte si de alta, multe dintre acestea reflectate, la randul lor, in publicatia Institutului Pontifical de Studii Arabe si Islamologie intitulata Islamochristiana, aflata in cel de-al cincisprezecelea an de aparitie.

    Asa cum o arata toata aceasta larga miscare de idei, spiritele luminate apartinand celor doua religii au ajuns la concluzia comuna ca dialogul este necesar si chiar urgent, ca el trebuie sa se desfasoare privind spre viitor, pentru ca, „in deceniile care vin, relatia dintre crestini si musulmani va fi una dintre principalele componente ale pacii in lume". Traim — ni se reaminteste — intr-o lume in care se produce o „intrepatrundere" crescanda a comunitatilor si a culturilor, in care „trebuie sa invatam sa traim ca parteneri egali intr-o comunitate de dimensiuni universale [...] daca nu vrem sa fim condamnati la disparitie, dupa ce ne vom fi omorat intre noi". In ceea ce-i priveste pe musulmani si crestini, acestia sunt pusi din ce in ce mai mult in situatia sa coexiste: o spune si Maurice Borrmans la inceputul cartii sale consacrate dialogului dintre crestini si musulmani: „Daca odinioara istoria a putut sa cunoasca o relativa divizare a lumii in tari musulmane, crestine si altele, astazi nu mai este la fel, se pare, din moment ce comunitati crestine vechi sau recente, autohtone sau straine, minoritare sau majoritare sunt prezente pretutindeni si din moment ce comunitatile musulmane sunt de acum puternic implantate in Europa Occidentala si in America, in afara tarilor pe care Islamul le-a marcat in mod special cu amprenta sa religioasa si culturala."”