Iluminari
Iluminari
Operele literar-filosofice ale lui Walter Benjamin (1892-1940) se numara printre cele mai discret influente lucrari din epoca postbelica, desi abia dupa moartea sa si-a dobandit, in afara Germaniei natale, acea faima si valoare pe care putini i le-au recunoscut in timpul vietii. In prezent, se considera ca a avut una dintre cele mai patrunzatoare si mai originale minti ale culturii central-europene decimate de nazisti.
Iluminari contine doua dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale, Opera de arta in epoca reproducerii mecanice si Afinitati elective de Goethe, precum si eseuri despre arta traducerii, Friedrich Holderlin, arta povestirii, Baudelaire, Proust sau Karl Kraus, oferind cea mai buna ocazie de a explora gandirea originala a lui Walter Benjamin.
Introducerea pe care o semneaza Hannah Arendt dezvaluie felul in care viata si opera lui Benjamin reflecta realitatea timpului sau, demonstrand totodata ca detine acea rara capacitate de a gandi poetic, fara a fi insa nici poet, nici filosof.
Ceea ce ghideaza gandirea poetica a lui Benjamin este convingerea ca, desi ceea ce este viu este supus distrugerii timpului, procesul de descompunere este in acelasi timp un proces de cristalizare, ca in adancul marii, unde se scufunda si se dizolva ceea ce a fost viu candva, unele lucruri supravietuiesc in noi forme cristalizate ce raman imune in fata stihiilor, asteptandu-l doar pe culegatorul de perle ce se va scufunda intr-o buna zi la ele si le va aduce in lumea celor vii - sub forma unor "fragmente de ganduri", ceva "pretios si straniu", poate chiar ca niste Urphanomene eterne. - Hannah Arendt
Traducere din limba germana de Catrinel Plesu.
Fragment din cartea "Iluminari" de Walter Benjamin:Traducere din limba germana de Catrinel Plesu.
"Aici autorul a atins o forma-limita si, in virtutea acestui fapt, distanta dintre aceasta carte si toate celelalte este mai mare decat distanta celei din urma. "Pretutindeni in [Wilhelm] Meister si in Afinitatile elective simtim prezenta naratorului. Lipseste acea forma de realism artistic care preia evenimentele si personajele, astfel incat ajung sa actioneze ca si cum ar fi nemijlocit prezente, ca la teatru. Ele sunt intr-adevar mai curand o adevarata "naratiune", al carei suport este un adevarat narator care se afla in umbra... Romanele lui Goethe evolueaza in interiorul categoriilor "naratorului"." In alta parte, Simmel foloseste cuvantul "expunere" pentru acest stil. Dar indiferent cum se explica in Wilhelm Meister acest fenomen, cu privire la care criticul nu intrevede posibilitatea de a duce mai departe analiza, in Afinitatile elective el decurge din faptul ca Goethe isi rezerva dreptul de a ramane el singur stapan asupra cercului viu al fictiunii lui. Astfel de restrictii impuse cititorului caracterizeaza forma clasica a nuvelei: Boccaccio impune cadrul propriilor sale povestiri, Cervantes le introduce pe ale lui printr-un prolog. Prin urmare, oricat de mult ar fi de marcata forma de roman a Afinitatilor elective, tocmai aceasta exagerare a tipurilor si a contururilor dezvaluie un element care apartine nuvelei ca gen.
Nimic nu putea masca mai bine ultima ramasita de ambiguitate care mai ramanea decat insertia, chiar in interiorul romanului, a unei nuvele; cu cat opera principala trebuia sa contrasteze cu modelul in starea pura a propriului sau proiect, cu atat Afinitatile elective trebuia sa apara ca un roman adevarat. De aceea, trebuie acordata o importanta deosebita Ciudatilor copii ai unor vecini, care, din punct de vedere formal, trebuie sa treaca drept un model al genului. In plus, Goethe a vrut sa fie exemplara, intr-un sens chiar mai exemplara decat romanul. Caci, desi evenimentul relatat de nuvela trece drept real in roman, relatarea este totusi introdusa de Goethe ca nuvela. Aceasta naratiune trebuie neaparat considerata "nuvela", la fel cum opera principala trebuie neaparat considerata "roman". In ea se manifesta cel mai clar supunerea intentionata la legile genului, pastrarea, cu alte cuvinte, a misterului ca trasatura esentiala. In vreme ce misterul, principiul vital al povestirii, corespunde catastrofei pe care autorul o plaseaza in centrul ei, in roman semnificatia ei, care este cea a unei concluzii, ramane pe planul fenomenalului. Forta insufletitoare a acestei catastrofe, chiar daca are multe corespondente in roman, este atat de greu de patruns in toata profunzimea ei, incat pentru un cititor neavizat nuvela pare la fel de suficienta siesi ca si Die pilgernde Torin [Neghioaba pelerina] si cu nimic mai putin enigmatica. Si totusi, aceasta nuvela este scaldata lumina clara. De la bun inceput pana la peripetia finala, totul este precis conturat. Asupra romanului domneste crepusculul din Hades; in nuvela este ziva hotararii care incearca sa-l lumineze. Astfel, nuvela este mai prozaica decat romanul. Ea se confrunta cu el intr-un limbaj care este in cel mai inalt grad cel al prozei. Anonimatul personajelor ei este autentic; in roman el ramane partial si indecis."
68.71Lei
68.71Lei
Primești 68 puncte
In stoc
Estimare livrare vineri, 14 noiembrie - luni, 17 noiembrie
Descrierea produsului
Operele literar-filosofice ale lui Walter Benjamin (1892-1940) se numara printre cele mai discret influente lucrari din epoca postbelica, desi abia dupa moartea sa si-a dobandit, in afara Germaniei natale, acea faima si valoare pe care putini i le-au recunoscut in timpul vietii. In prezent, se considera ca a avut una dintre cele mai patrunzatoare si mai originale minti ale culturii central-europene decimate de nazisti.
Iluminari contine doua dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale, Opera de arta in epoca reproducerii mecanice si Afinitati elective de Goethe, precum si eseuri despre arta traducerii, Friedrich Holderlin, arta povestirii, Baudelaire, Proust sau Karl Kraus, oferind cea mai buna ocazie de a explora gandirea originala a lui Walter Benjamin.
Introducerea pe care o semneaza Hannah Arendt dezvaluie felul in care viata si opera lui Benjamin reflecta realitatea timpului sau, demonstrand totodata ca detine acea rara capacitate de a gandi poetic, fara a fi insa nici poet, nici filosof.
Ceea ce ghideaza gandirea poetica a lui Benjamin este convingerea ca, desi ceea ce este viu este supus distrugerii timpului, procesul de descompunere este in acelasi timp un proces de cristalizare, ca in adancul marii, unde se scufunda si se dizolva ceea ce a fost viu candva, unele lucruri supravietuiesc in noi forme cristalizate ce raman imune in fata stihiilor, asteptandu-l doar pe culegatorul de perle ce se va scufunda intr-o buna zi la ele si le va aduce in lumea celor vii - sub forma unor "fragmente de ganduri", ceva "pretios si straniu", poate chiar ca niste Urphanomene eterne. - Hannah Arendt
Traducere din limba germana de Catrinel Plesu.
Fragment din cartea "Iluminari" de Walter Benjamin:Traducere din limba germana de Catrinel Plesu.
"Aici autorul a atins o forma-limita si, in virtutea acestui fapt, distanta dintre aceasta carte si toate celelalte este mai mare decat distanta celei din urma. "Pretutindeni in [Wilhelm] Meister si in Afinitatile elective simtim prezenta naratorului. Lipseste acea forma de realism artistic care preia evenimentele si personajele, astfel incat ajung sa actioneze ca si cum ar fi nemijlocit prezente, ca la teatru. Ele sunt intr-adevar mai curand o adevarata "naratiune", al carei suport este un adevarat narator care se afla in umbra... Romanele lui Goethe evolueaza in interiorul categoriilor "naratorului"." In alta parte, Simmel foloseste cuvantul "expunere" pentru acest stil. Dar indiferent cum se explica in Wilhelm Meister acest fenomen, cu privire la care criticul nu intrevede posibilitatea de a duce mai departe analiza, in Afinitatile elective el decurge din faptul ca Goethe isi rezerva dreptul de a ramane el singur stapan asupra cercului viu al fictiunii lui. Astfel de restrictii impuse cititorului caracterizeaza forma clasica a nuvelei: Boccaccio impune cadrul propriilor sale povestiri, Cervantes le introduce pe ale lui printr-un prolog. Prin urmare, oricat de mult ar fi de marcata forma de roman a Afinitatilor elective, tocmai aceasta exagerare a tipurilor si a contururilor dezvaluie un element care apartine nuvelei ca gen.
Nimic nu putea masca mai bine ultima ramasita de ambiguitate care mai ramanea decat insertia, chiar in interiorul romanului, a unei nuvele; cu cat opera principala trebuia sa contrasteze cu modelul in starea pura a propriului sau proiect, cu atat Afinitatile elective trebuia sa apara ca un roman adevarat. De aceea, trebuie acordata o importanta deosebita Ciudatilor copii ai unor vecini, care, din punct de vedere formal, trebuie sa treaca drept un model al genului. In plus, Goethe a vrut sa fie exemplara, intr-un sens chiar mai exemplara decat romanul. Caci, desi evenimentul relatat de nuvela trece drept real in roman, relatarea este totusi introdusa de Goethe ca nuvela. Aceasta naratiune trebuie neaparat considerata "nuvela", la fel cum opera principala trebuie neaparat considerata "roman". In ea se manifesta cel mai clar supunerea intentionata la legile genului, pastrarea, cu alte cuvinte, a misterului ca trasatura esentiala. In vreme ce misterul, principiul vital al povestirii, corespunde catastrofei pe care autorul o plaseaza in centrul ei, in roman semnificatia ei, care este cea a unei concluzii, ramane pe planul fenomenalului. Forta insufletitoare a acestei catastrofe, chiar daca are multe corespondente in roman, este atat de greu de patruns in toata profunzimea ei, incat pentru un cititor neavizat nuvela pare la fel de suficienta siesi ca si Die pilgernde Torin [Neghioaba pelerina] si cu nimic mai putin enigmatica. Si totusi, aceasta nuvela este scaldata lumina clara. De la bun inceput pana la peripetia finala, totul este precis conturat. Asupra romanului domneste crepusculul din Hades; in nuvela este ziva hotararii care incearca sa-l lumineze. Astfel, nuvela este mai prozaica decat romanul. Ea se confrunta cu el intr-un limbaj care este in cel mai inalt grad cel al prozei. Anonimatul personajelor ei este autentic; in roman el ramane partial si indecis."
Detaliile produsului
