Aceasta tensiune nu mi-a aparut, probabil, nicicand mai dramatica ca atunci cand a trebuit sa tin lectia inaugurala la College de France, altfel spus, in momentul intrarii intr-un rol pe care imi era foarte greu sa-l integrez in ideea pe care mi-o faceam despre mine insumi. Refuzasem de mai multe ori sa-mi depun candidatura [...] Aceasta reticenta (termenul este prea slab, dar cel de repulsie este prea tare), izvorata din adancul meu, ma impinge spre tot felul de acte menite a rupe puntile, asa cum a fost, de pilda, semnatura in favoarea candidaturii lui Coluche la alegerile prezidentiale din 1981 sau un articol din Actes de la recherche despre lumea creatorilor de moda in care, impuscand doi iepuri dintr-o lovitura, citez un articol al lui Barthes din Elle despre Chanel si o notita a lui Chastel din Le Monde, adevarata publicitate redactionala la o marca de parfum. Pregatirea acelei lectii m-a facut sa trec intens prin toate contradictiile mele: sentimentui ca eram perfect nedemn, ca nu aveam de spus nimic care sa merite a fi spus in fata acelui tribunal, probabil singurul caruia i-as fi recunoscut verdictul, era dublat de un sentiment devinovatie fata de tatal meu, care tocmai murise extrem de tragic, comme un pauvre diable, si pe care, in nebunia momentelor de disperare de la inceputul anilor '50, l-am legat cumva de casa sa, situata, in mod absurd, pe marginea unei sosele nationale, incurajandu-l si ajutandu-I s-o transforme. Chiar daca stiam ca ar fi fost foarte mandru de mine si de fericit, stabileam o legatura magica intre moartea sa si acest succes, devenit in ochii mei o transgresiune-tradare. Nopti de insomnie.

Traducere din limba franceza de Bogdan Ghiu.