Din articolele lui Sebastian din Cuvantul se construieste o imagine veridica a lumii interbelice, dar si una atemporala a societatii romanesti din secolele XX si XXI — inlocuind nume si ani, unele dintre articolele sale descriu situatii care se perpetueaza pana astazi, dovada a capacitatii sale de a patrunde esenta lucrurilor si a talentului sau scriitoricesc.
Pentru volumul de fata, am selectat articole ce surprind viata culturala a epocii si mai ales manifestarile tinerei generatii din care facea parte Sebastian, precum si articole politice semnificative pentru orientarea autorului, in dorinta de a pune la dispozitia publicului Iarg textele integrale si a evita pe viitor citarea unor pasaje rupte din context si analizate netinandu-se seama de realitatile epocii in care au fost scrise. La fel ca si ceilalti congeneri ai sai, Sebastian este exponentul unei societati, al unor mentalitati, al unui cadru istoric si economic irepetabil; citirea textelor sale prin grile actuale este nu doar inutila ci si contraproductiva.

Fragment:

" „Particle de idei”

A condamnat domnul Argetoianu „partidele de idei" sau nu le-a condamnat?
Iata problema care de cateva zile agita cu un laudabil zel democratic presa noastra de stanga (?), ocupata cu declaratiile recente ale ministrului de finante.
„Partide de idei"? Ce e aia? Avem noi asemenea mostre? Unde sunt si care sunt?
Discutia asta e teribil de hazlie la noi. Sa te intrebi daca problemele actuale mai sunt de incadrat in programele vechlor discipline politice si economice (liberalism, conservatorism, radicalism-democrat etc.) poate sa fie o chestiune aiurea in alte tari. O chestiune facila si fara sens adanc — dar poate se fie. Pentru ca acolo vechile ideologii politice au existat realmente si continua sä existe si astazi dace nu prin functie, cel putin prin organ.
Dar la noi problema aceasta este de-a dreptul puerila. Am avut noi vreodata partide politice, deosebite structural? Am avut. O singura data. La inceputurile noastre de stat modern, cand revolutia pasoptisa grupase, dupa temperament, dupa cultura, traditie, clasa, instinct, in fine, doua tabere profund distincte: liberali si conservatori.
Dar de atunci lucrul se redusese la o evidenta caricatura. Inainte de razboi am avut rotativa celor doua „partide", care se succedau fare sä schimbe nimic. Iar dupa razboi am avut ce stie toata lumea ca am avut...
Unde mai ramane in acest joc politic loc pentru „idei"? Ce lupta publica au dat la noi partidele pentru o „idee"? Ce victorie, ce infrangere, ce revansa? Cautati bine si cand veti gasi raspunsul sa ni-l comunicati si noua.
Viata noastra politica nu cunoaste notiunea de incompatibil. Oricine se poate imperechea cu oricine. Once program cu orice program.
Domnul Iuliu Maniu poate fi taranist. Domnul Averescu poate fi monarhic... Domnul Duca poate fi democrat. Pana si domnul Vasilescu-Valjean poate fi... agrarian.
Partide de idei? Poate partidul liberal, care prin legislatia sa economica a facut... socialism de stat.
Poate partidul taranist, care, prin domnul Madgearu, a facut... economie liberala. Partidele noastre, „fractiunile noastre politice", cum s-a spus odata in loc inalt, s-au nascut intamplator, dintr-o conjunctura parlamentara, dintr-o cearta, dintr-o invoiala, dintr-un capriciu. A fost totdeauna la baza for un element personal. Sunt cadre de activitate practica, sunt asociatii de interese mutuale, sunt firme comerciale, uneori vii, uneori puternice, dar in niciun caz nu organisme spirituale.
La asemenea pravalii, noi nu cumparam idei. "