Cartile ce i-au fost dedicate lui Mircea Eliade in Occident, atit inainte, cit si dupa prabusirea comunismului romanesc, se sprijina pe scrierile sale tirzii, fara a lua in considerare, in majoritatea cazurilor, studiile romanesti timpurii. Cu acces la sursele originale, Moshe Idel pleaca de la premisa ca scrierile romanesti ale lui Eliade sint esentiale pentru a-i intelege parcursul biografic si academic, stabilind astfel alte raporturi si alt echilibru intre biografia, opera stiintifica si opera literara ale acestuia. Dupa o trecere in revista a vietii lui Eliade, accentul se muta pe cele citeva teme pe care Idel le considera cruciale pentru teoria religiei pe care o face acesta, iar spre final sint abordate implicarea politica a lui Eliade si controversata sa relatie cu Garda de Fier.

 

„Dupa parerea mea, Eliade a fost indubitabil un membru al Garzii de Fier si a facut propaganda legionara in 1937. Insa, cum eu nu vad in Garda o miscare fascista, ci una ortodoxa ultranationalista, nu avem motive sa il consideram pe Eliade fascist, in sensul pur tehnic al acestui termen... Desi etichetat ca antisemit, el era mult mai moderat, un antisemitism care difera de al predecesorilor sai, deopotriva ca nuanta si substanta. Insa aceste diferente nu fac din el un mare umanist, asa cum le place cercetatorilor sa-l portretizeze, si nici persoana capabila sa inteleaga, prin prisma cercetatorului religiei, natura evenimentelor la care lua parte, nu fac nici omul curajos, gata sa reevalueze mai tirziu aprecierile sale anterioare ca eronate, mai degraba decit sa le camufleze. Se adevereste ca participarea la un eveniment religios nu contribuie in mod necesar – cum pretindea Eliade, urmindu-l pe Nae Ionescu – la intelegerea sa corecta: inca un caz de incoerenta.” (Moshe Idel)