Istoria Palatului de Justitie din Bucuresti poate sa fie un elogiu adus menirii institutiei, spiritelor superioare care au trecut pe acolo, marilor intamplari care au animat locul de-a lungul timpului, dar poate sa fie si istoria cladirii in sine. Iata o judecata de valoare a autorului, facuta in aceasta carte: Cred de aceea ca acea lege teribila din Efes, pe care o amintea Vitruviu, care il facea pe arhitect responsabil baneste atunci cand costul lucrarilor ar fi depasit cu 25% totalul devizului, nu-l putea afecta pe arhitectul Ion Mincu. Ce bine ar fi daca astazi s-ar aplica aceasta lege celor ce nu au grija de cheltuirea banului public pentru diversele constructii. Inalta Curte de Casatie si Justitie, creata de Alexandru Ioan Cuza - precum cele mai multe dintre institutiile Romaniei moderne - in anul 1862, trebuia sa fie un templu al dreptatii, dupa cum ii menea presedintele Vasile Sturdza: Sa punem, dar, toate silintele noastre, ca in curand sa auzim: Dreptatea domneste in Romania. Domnia aceasta, cum se intampla indeobste, a fost relativa. Autorul deplange "faptul nedrept", petrecut chiar in interiorul justitiei si in urma caruia Palatul de Justitie, ridicat pentru a adaposti Inalta Curte de Casatie si Justitie, a fost dat in administrare Curtii de Apel Bucuresti, incat Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost mutata in alt loc. Este acesta, poate, si un apel adresat factorilor de decizie pentru a restabili dreptatea. Dar, dincolo de dreptate si nedreptate, constructiile monumentale sunt o marturie a civilizatiei si un factor de durabilitate a vietii unor generatii. Ele devin personalitati in sine, insufletite de spiritul oamenilor care le-au proiectat, facut si care le-au populat. - Academician Ioan-Aurel Pop, Presedintele Academiei Romane