Aurul Daciei
Aurul Daciei
Foarte multa lume si in special tinerii se intereseaza astazi despre tot ce se stie si mai ales nu se stie despre daci, preocupandu-se in special de tezaurul lui Decebal, pus, nu o data, in paralela cu celalalt tezaur (pierdut?) de la Moscova. Dar lipsindu-le informatiile asupra dezbaterilor purtate in timp, dau curs visarii, fabularii, formularii unor ipoteze desprinse de realitate. Lucrarea noastra pune fata in fata opiniile formulate de-a lungul timpului, pro si contra, asupra marilor tezaure nationale, si incearca, prin apelul la documente — cate exista — sa sugereze adevarul desprins de aura mitica asupra acestei chestiuni, care nu este deloc neinsemnata. Aprofundarea ei ne duce, de fapt, catre etnogeneza si catre destinul insusi al neamului romanesc. (I. Oprisan)
Lucrarea apare cu prilejul implinirii a 1910 ani de la capturarea tezaurelor regale dacice de catre romani si a 100 de la ducerea in gura lupului, la Moscova, de catre Guvernul Romaniei a marelui tezaur al Bancii Nationale a Romaniei (primul transport).
Fragment din volum:
“VII. Realitatea in perspectiva mitica
Povestile despre aur — dar nu numai — ridica, din punctul de vedere al stiintei istorice, o mare problema — aceea de a sti sa tragi cu fermitate linia de demarcatie intre adevar si fictiune, intre realitate si mit. Daca se poate trage!
In privinta textelor populare, inclinatia e de a le plasa in zona fabulosului folcloric, desi traditiile istorice transmit, nu o data, dincolo de o aura mitica — mai ales cand e vorba de personaje istorice indragite, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Cuza Voda — fapte concret verificabile.
In ce priveste marturiile venind de departe, prin intermediul unor texte scrise, oamenii de stiinta, chiar daca le privesc critic, sunt tentati sa le acorde credit.
Asa s-a intamplat cu informatia transmisa de Dio Cassius in virtutea careia Traian ar fi descoperit — prin tradarea lui Bicilius, singurul lasat in viata de Decebal, dupa ascunderea comorilor sub apele Streiului — tezaurul regilor daci.
Iata insa ca, in 1931, Scarlat Lambrino, in articolul „Raul Sargetius si tezaurele lui Decebal” (in vol. „Inchinare lui N. Iorga”, 1931, p. 123-228), dezminte adevarul traditiei scriptice transmisa de Antichitate, relevand ca avem de-a face, de fapt, cu un topos cu circulatie universala, si nu cu o intamplare reala, credibila suta la suta.
Pentru inceput, autorul pune alaturi fata in fata cele doua cazuri identice — inclusiv in ce priveste numele raului — pe care le cunoaste: „Povestirea razboaielor lui Traian cu dacii, care se afla in istoria lui Cassius Dio si care s-a pastrat in rezumatul lui Xiphilinus, cuprinde cateva detalii privitoare la bogatiile regelui Decebal, care au ajuns, dupa infrangere, in mainiIe romanilor. Aflam de acolo ca, in momentul primejdiei, regele si-a ascuns obiectele de metal pretios in albia raului Sargetias care curge in apropierea resedintei sale regale. Un curtean, BikiIis, fiind prins, a dezvaluit acest secret romanilor."
Descrierea produsului
Foarte multa lume si in special tinerii se intereseaza astazi despre tot ce se stie si mai ales nu se stie despre daci, preocupandu-se in special de tezaurul lui Decebal, pus, nu o data, in paralela cu celalalt tezaur (pierdut?) de la Moscova. Dar lipsindu-le informatiile asupra dezbaterilor purtate in timp, dau curs visarii, fabularii, formularii unor ipoteze desprinse de realitate. Lucrarea noastra pune fata in fata opiniile formulate de-a lungul timpului, pro si contra, asupra marilor tezaure nationale, si incearca, prin apelul la documente — cate exista — sa sugereze adevarul desprins de aura mitica asupra acestei chestiuni, care nu este deloc neinsemnata. Aprofundarea ei ne duce, de fapt, catre etnogeneza si catre destinul insusi al neamului romanesc. (I. Oprisan)
Lucrarea apare cu prilejul implinirii a 1910 ani de la capturarea tezaurelor regale dacice de catre romani si a 100 de la ducerea in gura lupului, la Moscova, de catre Guvernul Romaniei a marelui tezaur al Bancii Nationale a Romaniei (primul transport).
Fragment din volum:
“VII. Realitatea in perspectiva mitica
Povestile despre aur — dar nu numai — ridica, din punctul de vedere al stiintei istorice, o mare problema — aceea de a sti sa tragi cu fermitate linia de demarcatie intre adevar si fictiune, intre realitate si mit. Daca se poate trage!
In privinta textelor populare, inclinatia e de a le plasa in zona fabulosului folcloric, desi traditiile istorice transmit, nu o data, dincolo de o aura mitica — mai ales cand e vorba de personaje istorice indragite, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Cuza Voda — fapte concret verificabile.
In ce priveste marturiile venind de departe, prin intermediul unor texte scrise, oamenii de stiinta, chiar daca le privesc critic, sunt tentati sa le acorde credit.
Asa s-a intamplat cu informatia transmisa de Dio Cassius in virtutea careia Traian ar fi descoperit — prin tradarea lui Bicilius, singurul lasat in viata de Decebal, dupa ascunderea comorilor sub apele Streiului — tezaurul regilor daci.
Iata insa ca, in 1931, Scarlat Lambrino, in articolul „Raul Sargetius si tezaurele lui Decebal” (in vol. „Inchinare lui N. Iorga”, 1931, p. 123-228), dezminte adevarul traditiei scriptice transmisa de Antichitate, relevand ca avem de-a face, de fapt, cu un topos cu circulatie universala, si nu cu o intamplare reala, credibila suta la suta.
Pentru inceput, autorul pune alaturi fata in fata cele doua cazuri identice — inclusiv in ce priveste numele raului — pe care le cunoaste: „Povestirea razboaielor lui Traian cu dacii, care se afla in istoria lui Cassius Dio si care s-a pastrat in rezumatul lui Xiphilinus, cuprinde cateva detalii privitoare la bogatiile regelui Decebal, care au ajuns, dupa infrangere, in mainiIe romanilor. Aflam de acolo ca, in momentul primejdiei, regele si-a ascuns obiectele de metal pretios in albia raului Sargetias care curge in apropierea resedintei sale regale. Un curtean, BikiIis, fiind prins, a dezvaluit acest secret romanilor."
Detaliile produsului
