• Autor distins cu Premiul Nobel pentru Literatura in 2010

Construita sub forma a unsprezece scrisori catre un personaj imaginar, un ucenic in arta prozei, scrisori unificate printr-un capitol concluziv sintetic, cartea reconstituie intreg procesul creativ prin care a trecut un autor capabil sa transforme in literatura tot ce atinge: Mario Vargas Llosa. Suntem martori ai lungii sale peregrinari ca literat si ai experientei unice, personale si netransferabile de romancier. Cum devii scriitor? Ce mecanisme imperioase te impulsioneaza in aceasta vocatie? Ce poti invata de la marii scriitori si ce este sau trebuie sa fie numai al tau, daca ai ceva de spus? Cartea lui Vargas Llosa e o suita de lectii magistrale despre arta de a scrie romane - in fond, o lectie de literatura.

 

Cum poate un roman sa emotioneze, cu aceasta istorie in curs? Pur si simplu, existand, sugerand cititorilor aspiratii si dorinte, inoculandu-le virusul ambitiei si al unei fantastice proiectii a unei vieti mai bune, sau macar diferite. [...] Nu s-a inventat pana acum ceva mai potrivit decat romanul pentru a tine in viata visul unei societati mai bune. - Mario Vargas Llosa, Discurs de receptie in Academia Franceza, 9 februarie 2023

Traducere din limba spaniola de Mihai Cantuniari.
 
 

Undeva, Ernest Hemingway povesteste ca, pe la inceputul activitatii sale literare, i s-a nazarit deodata, intr-o istorie la care scria de zor, sa suprime faptul principal: ca protagonistul lui tocmai se spanzura. Si mai zice ca, astfel, a descoperit un procedeu narativ pe care avea sa-l utilizeze apoi frecvent in viitoarele-i povestiri si romane. Intr-adevar, nu este exagerat sa spunem ca cele mai bune istorii ale lui Hemingway sunt pline de taceri semnificative, de date nedivulgate de un narator priceput, ce face in asa fel incat informatiile de care ne lipseste sa fie cu toate acestea locvace si sa atate imaginatia cititorului, astfel ca acesta sa fie nevoit sa umple locurile albe din istorisire cu ipoteze si presupuneri proprii. Vom numi acest procedeu "datul ascuns" si vom spune pe scurt ca, desi Hemingway i-a dat o utilizare personala si multipla (uneori magistrala), era departe de a-l fi inventat, caci e o tehnica tot atat de veche precum romanul.
Dar nu-i mai putin adevarat ca putini autori moderni s-au folosit de ea cu indrazneala celui care a scris Batranul si marea. Iti amintesti cumva povestirea aceea magistrala, poate cea mai cunoscuta a lui Hemingway, intitulata The Killers (Ucigasii)? Partea cea mai importanta din istorie este un mare semn de intrebare: de ce vor sa-l omoare pe suedezul Ole Andreson cei doi raufacatori care intra cu pusti cu teava retezata in micul restaurant Henry's din localitatea aceea nenumita? Si de ce acest misterios Ole Andreson, cand tanarul Nick Adams il previne ca doi asasini il cauta sa-i ia viata, refuza sa fuga sau sa alerteze politia si isi accepta fatalist soarta? N-o vom sti niciodata. Daca dorim un raspuns la cele doua intrebari cruciale din istoria de mai sus, va trebui sa-l inventam noi insine, cititorii, pornind de la datele sarace pe care naratorul atotstiutor si impersonal ni le furnizeaza: ca, inainte de a se stabili acolo, suedezul Ole Andreson pare sa fi fost boxer, la Chicago, unde ceva o fi facut el (ceva gresit, spune la un moment dat) care sa-i pecetluiasca soarta.
Datul ascuns sau nararea prin omisiune nu poate fi ceva gratuit si arbitrar. Tacerea naratorului trebuie sa fie semnificativa, sa exercite o influenta categorica asupra partii explicite a istoriei, absenta aceea trebuie sa se faca simtita si sa incite curiozitatea, expectativa si fantezia cititorului."