Cum ar fi să încerci să îndrepți greșeala tatălui tău inrolandu-te în armată pentru a lupta în război? Max e cel care nu a înțeles de ce tatăl lui era împotriva lui Hitler și predica despre asta tuturor. De la 18 ani Max a luptat ca și tanchist. A văzut multe în Rusia. S-a rușinat de ce s-a întâmplat acolo, însă credea ca asta e datoria lui. După 5 ani, in urma unei grave răni la cap, a ajuns acasă. S-a considerat ca nu mai era bun pentru armată. Mama lui însă ascunde două surori de neam evreiesc în pod. Vrând să o protejeze pe mama, le spune celor două fete să plece. Însă nu au unde. Mult timp au fost ascunse de diferite persoane. Dar Max începe să înțeleagă ca ele sunt blânde, mereu citesc chiar și în latină, o ajută pe mama lui la treburile casnice, iar aceasta le simte ca și cum ar fi fiicele ei. În decurs de câteva luni Max și sora mai mică Lola ajung să se împrietenească. Deși la început se certau, cei doi descoperă ca perspectivele de a vedea o situație se pot schimba ușor. El se lasă bătut pentru a le proteja și pentru a nu fi găsite la o percheziție neașteptată. Devine conștient ca acest război se apropie de sfârșit și ca lupte grele se vor da chiar în zona lor. Își părăsesc căminul și se refugiază la oraș. Însă acolo vor fi bombardați, iar mama și sora mai mare nu vor scăpa. Max și Lola trebuie să supraviețuiască. Fac rost de bilete de tren. Chiar și trenul este ars pe șine în câmp. Văd atâtea distrugeri și atâtea vieți pierdute. Ajung chiar să trăiască și într-o peșteră. Așteaptă salvarea. Fug de ruși către teritoriile unde sunt americanii. Pierd atât de multe, însă bunătatea rămâne în ei. Războiul poate scoate ce e mai rău din oameni. Însă chiar și atunci poți învăța ca nici o viață nu e irosită și nici o persoană nu merită să fie înjosită, batjocorită, pedepsită. Omenia de fapt e bunătatea din om.