O poveste caldă, magică și plină de speranță — ca o îmbrățișare într-o zi mohorâtă

Prăvălia de vrăji m-a cucerit cu atmosfera ei de basm modern. E genul de carte care te face să zâmbești fără să-ți dai seama, cu un farmec aparte și o doză perfectă de magie, mister și emoție. Magia e prezentă peste tot, dar nu copleșește povestea — dimpotrivă, o îmbogățește subtil și delicat.

Mi-a plăcut mult cum cartea vorbește, de fapt, despre pierdere, vindecare și apartenență, dar o face într-un mod cald, accesibil și reconfortant. Prăvălia e un loc în care mi-aș fi dorit să pot păși în realitate — plin de obiecte magice, dar și de lecții de viață frumoase.

E o lectură perfectă pentru când simți nevoia să evadezi puțin din lume și să te pierzi într-una mai blândă și mai luminoasă.

Cum ar fi să te afli în mijlocul revoltei, când biblioteca în care muncești este amenințată de un incediu năprasnic? Nu te-a interesat politica, nu știai ce vor face rebelii care parcă sunt câștigători, însă cumva te-ai gândit ce-ai face ca să te salvezi pe tine, dar și ceva cărți. A venit acel moment în care fumul te împresoară. Mai apuci să iei câteva cărți și cobori cu liftul la subsol. De acolo te îmbarci pe o barcă și evadezi spre nicăieri. Ai câteva cufere cu cărți, puțină mâncare și nici o destinație. În urma ta vezi doar flăcări oglindite în apă. Te îndepărtezi, spre Nord. Și îți aduci aminte de o insulă îndepărtată, care ți-a fost cândva cămin, în copilărie. Părinții te-au luat de acolo pentru o viață mai bună, dar sensul vieții tale se învârte înapoi. Ajungi târziu pe insula. Găsești casa părăsită. Ascunzi cărțile și adormi epuizată. A doua zi te trezește un vecin, care știa ca acea casă e părăsită. El își aduce aminte de tine și de părinții tăi, care l-au ajutat. Îți lasă mâncare la ușă. Este atât de bun, încât tu îl crezi periculos. Te-ai descurcat singură, iar el oferă totul. Cărțile salvate sunt magice. Pentru a le înțelege sensul trebuie să fii cu mintea și cu inima deschise. Și începi să schimbi puțin câte puțin în jurul tău, în jurul casei, în livadă, în pădure. Iar locuitorii insulei te primesc ca pe o persoană plecată și reîntoarsă acasă. Te plac pentru ca ajuți când ți se cere ajutorul, dar și când simți ca poți face diferența în bine. Și-ți aduci aminte de părinții care-ți spuneau ca emoțiile puternice se înflăcărează și dispar apoi, pe când atunci când râzi alături de o persoană, când sunteți prieteni dar și parteneri de viață, poți clădi cu adevărat o relație pe baze solide. Iar vecinul e cel care te privește ca și cum lumea începe cu tine.