John Perry, acum retras din serviciul militar, isi traieste zilele pe indepartata colonie Huckleberry. Alaturi de sotia lui, Jane, se ocupa de ferma lor, judeca dispute locale si se bucura sa-si vada fetita adoptata crescand. Insa trecutul lui Jane se intoarce sa ii bantuie si ii obliga sa reintre in joc, de data aceasta ca lideri ai unei noi colonii ce urmeaza sa fie populata cu oameni din toate lumile. Cei doi ajung iar in mijlocul unor dispute de politica interstelara, tradari si razboaie, intre Uniunea Coloniala umana si confederatia extraterestra numita Conclavul.
John Scalzi scrie un amestec de aventuri in spatiu si intrigi politice care captiveaza cititorii pana la final. - Booklist
Meritul lui Scalzi nu este numai acela ca a scris o poveste extraordinara, ci si ca a revitalizat un subgen literar care parea ca nu mai are nimic de spus.
Razboiul batranilor este, din punctul meu de vedere, cea mai buna serie military science-fiction. - Marian Coman, redactor-sef
Armada
Traducere din limba engleza de Cristina Ghidoveanu.
Fragment din cartea "Ultima colonie. Seria Razboiul batranilor Vol.3" de John Scalzi:
"Jane si cu mine am permis acest lucru punand conditii foarte stricte atata vreme cat Zoe era prea mica pentru a intelege cu adevarat ce se petrecea. Dupa ce Zoe a crescut destul de mare ca sa priceapa ideea, a devenit decizia ei. Zoe le-a permis. Ii place ideea ca viata ei sa fie impartasita de o specie intreaga, desi, adolescenta fiind, are perioade prelungite in care vrea sa fie singura. Hickory si Dickory isi opresc implanturile atunci cand se intampla asta; n-are niciun rost sa iroseasca o constiinta cat se poate de buna pentru un timp pe care nu-l petrec alaturi de Zoe. Dorinta de a fi constienti cand vorbesc numai cu mine era ceva nou.
Exista o mica intarziere intre momentul in care Hickory si Dickory isi declansau gulerele continand hardware-ul care le adapostea constiinta si momentul in care gulerul stabilea comunicarea cu stratul de neuroni din creierul lor. Parca ai fi privit niste somnambuli trezindu-se. Era si putin inspaimantator. Desi nu la fel de inspaimantator precum ceea ce urma: Hickory zambindu-mi!
- Vom fi adanc intristati sa parasim acest loc, vorbi Hickory. Te rog sa intelegi ca ne-am trait aici intreaga viata constienta. Il simtim intens inauntrul nostru, la fel ca toti obinii. Va multumim pentru ca ati fost de acord sa va impartasiti vietile cu noi.
- N-aveti pentru ce, am raspuns.
Parea un lucru banal pe care sa-l vrea cei doi obini sa-l discute cu mine.
- Vorbiti de parca ne-ati parasi. Credeam ca urmeaza sa veniti cu noi.
- Venim, raspunse Hickory. Dickory si cu mine suntem constienti de povara, pe care o purtam amandoi, de a avea grija de fiica ta si de a ne impartasi experientele cu toti ceilalti obini. Poate fi coplesitoare. Nu ne putem pastra implanturile pornite prea multa vreme, stii... Incordarea emotionala e atat de mare. Implanturile nu sunt perfecte, iar creierul nostru intampina dificultati. Suntem... suprastimulati.
- N-am stiut asta.
- Nu voiam sa va impovaram cu problema noastra, zise Hickory.
Si nu era important sa stiti. Dar de curand, atat Dickory cat si eu am aflat ca atunci cand ne pornim implanturile, suntem imediat coplesiti de emotii pentru Zoe si pentru tine si locotenentul Sagan.
- E o perioada incordata pentru noi toti.
Inca un suras obin, inca si mai infiorator decat primul."