Penitenciarul de la Sighet reprezinta polul negativ extrem din memorii. Impotriva degradarii cu care sunt intampinati in inchisoare (impotriva trupului batjocorit): „Bagam bivolii la grajd!” dupa cum avertizeaza un gardian, viata episcopului va fi una de seninatate spirituala si iluminare continua. Sufletul si spiritul vor compensa felul in care corpul era obstructionat si pedepsit de autoritatile inchisorii (prin foame, frig, mizerie, umilinte). Metoda este aceea a transfigurarii: cand sunt dezbracati de reverende si imbracati in zeghe, clericii greco-catolici sunt transfigurati, percepandu-se astfel investiti ca intemnitati pentru dreapta credinta. „Aici nu este episcop”, replica Vasile Ciolpan, directorul primitiv al inchisorii Sighet, atunci cand Iuliu Hossu, la internarea in penitenciar se prezinta ca episcop. Or, tocmai in pofida persecutiei si negatiei din partea autoritatilor, Iuliu Hossu va continua sa fie episcop chiar si in inchisoare, devenind „piatra” a Bisericii persecutate, dar supravietuitoare. Desi i se confisca rozariul si desi patru ani si sapte luni nu va mai avea permisiunea sa liturghiseasca la Sighet, intrucat este cunoscator pe de rost al liturghiei, episcopul de Cluj-Gherla va liturghisi contemplativ, din adancul spiritului si sufletului.