"Cadoul Printesei Lunii pentru cavalerul Wrolf a fost un extraordinar set de rubine montate pe un inel si un animal urias, roscat, un fel de caine, care a fost al ei de cand era mic. Nu avea zestre sa-i aduca, pentru ca William cel Negru era un om sarac, dar a adus cu ea un minunat sirag de perle luminoase ca luna care apartinusera mamei ei.

Aici, batranul pastor facu o pauza pentru o vreme atat de lunga, incat Maria se intreba daca acesta era sfarsitul poestii. Dar nu era. Pastorul ofta, adanc si trist, apoi continua:

- Mi-ar fi placut sa se termine aici, spuse el. Mi-ar placea ca povestea asta sa fie asemenea celor mai bune povesti si sa se termine cu „si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Dar nu a fost asa si trebuie sa v-o spun asa cum a fost transmisa pana la noi, din generatie in generatie. Ei bine, copii, la inceput, totul le-a mers bine cavalerului Wrolf si Printesei Lunii, pentru ca, au ramas profund indragostiti unul de altul, si au avut bogatii si bunastare, in timp ce sanatatea lui William cel Negru s-a deteriorat rapid, iar cavalerul Wrolf s-a vazut castigand pe drept proprietatea asupra padurilor de pini si a pescuitului in golf. Doar un lucru le umbrea fericirea, lipsa unui copil, dar cavalerul Wrolf obtinuse deja atatea lucruri pe care le dorea de la viata, incat nu nutrea nicio indoiala ca urma sa aiba in curand si un fiu, toate la timpul lor. Apoi, pe neasteptate, William cel Negru s-a casatorit; nu cu o mare doamna, ci cu fiica unui fermier de dupa dealuri si i s-a nascut un fiu, mic, dar voinic, cu pielea inchisa la culoare si cu sprancene negre, iar cupa amaraciunii s-a umplut pentru cavalerul Wrolf."