Ideea ca femeile nu au trecut, nu au istorie, insemna de buna seama ca ele au o istorie, dar ca ea era ingropata, ascunsa, mascata, si ca munca feministelor consta in a o regasi si a o face cunoscuta. Aceasta munca este una de arheologie, de redescoperire, de reapropiere continua, iar asta e esential. Totusi, inversand sensul frazei, afirmand ca avem un trecut, o istorie, sugerez o alta abordare a scrierii istoriei. Intreb care e sensul dat cuvintelor "trecut" si "istorie" in imnul MLF: "Noi care suntem fara trecut, femeile/ Noi, care nu avem istorie". In ce masura asta ne poate ajuta sa transformam in naratiune mostenirea catastrofala reprezentata de istoria popoarelor rasializate (sclavagism, genocid, deposedare, exploatare, deportare)? Cum poate fi scris trecutul si istoria acestor catastrofe pe care, de obicei, abia le mentionam? Ce cuvinte sa gasim pentru a vorbi de ofensiva generala, pretutindeni in lume, care "face sa dispara teritorii locuibile si inca locuite, pentru a le transforma in verigi ale lanturilor globale de productie si consum", cand se "inmultesc zonele de sacrificiu"? Ce semnificatie are declaratia ca "femeile" sunt fara trecut si fara istorie, in timp ce, in randul femeilor, albele si rasializatele nu au nicaieri aceeasi legitimitate? Scrierea trecutului si a istoriei femeilor rasializate nu a cunoscut aceeasi traiectorie ca scrierea feminismului european, deoarece nu era vorba de acelasi demers.

Traducere din limba franceza de Iulia Dondorici.