Nu stim de unde si pana unde actorii romani au pronuntii atat de straine. Limba romaneasca este din acelea cu dreapta masura; ea n-are consoane prea moi, nici prea aspre, nici vocale prea lungi sau prea scurte; mai toate sunetele sunt medii si foarte curate. Cu toate acestea, in teatru avem ocazia de a auzi vorbindu-se cu ton frantuzesc (nazal) sau spaniol (gutural).
Observatiile de mai sus, pe care le facea, cu vadita amaraciune, Mihai Eminescu, in cronica scrisa pentru piesa... Moartea lui Constantin Brancoveanu apartinand unui dramaturg de origine franceza, Antonin Rocqes, sunt si astazi, din pacate, extrem de actuale. Actorul roman, si nu numai el, ci si multi vorbitori care apar la radio sau pe ecranele televizoarelor noastre, au probleme serioase in ceea ce priveste emisia verbo-vocala. Auzim pe scena, in film, la radio sau la Tv. voci afonizate, detimbrate, nazalizate, dar si o vorbire cu defecte suparatoare de pronuntie precum cepelagia, sigmatismul sau graseierea, neglijandu-se faptul ca, asa cum normele scrierii sunt fixate de ortografie si trebuie respectate de toti cei care scriu aceeasi limba, tot asa si normele rostirii trebuie respectate cu strictete de toti vorbitorii limbii respective. Se impune, in consecinta, pe de o parte crearea unei metode eficiente de educare verbo-vocala, iar pe de alta parte insusirea ei de catre toti cei care isi asuma nobila sarcina de a fi purtatorii si propagatorii limbii romane, si care au datoria de a o face sa ajunga la auzul auditorului in expresia ei cea mai frumoasa si corecta.