O naratiune profunda despre copilarie si batranete, despre inocenta si intelepciune, despre lipsa de experienta si despre ridurile care ne tainuiesc povestea vietii.

 

In ochi, pe chip si in vorba, in orice forma de manifestare si-n fiecare gest pot fi cautate filigrane din trairile omului. Ochii tradeaza suferinta sau linistea fiintei, vorba dulce sau aspra devine adesea epicentrul framantarilor sufletesti, in timp ce chipul isi aproprie experienta de viata, lasandu-se modelat de marea trecere. Iar pornind de la aceasta idee, potrivit careia trupul ne povesteste celor din jur si ne prezinta drept carti deschise celor care stiu sa (ne) citeasca, scriitorul David Grossman si ilustratoarea Ninamasina au creat volumul "Fiecare rid are o poveste".

Intr-una din zilele de marti, in care isi petrece timpul cu bunicul, Yotam il intreaba pe acesta cum si-a capatat ridurile. Surprins de curiozitatea nepotului, dar si pus intr-o usoara incurcatura, Amnon ii raspunde ca adultii fac riduri, atunci cand le vine vremea. Si, vazandu-le parca pentru prima data, Yotam incearca sa gaseasca diverse motive pentru aparitia lor, le tese povesti, le atinge cu mana si, in final, le deseneaza pe o foaie, alaturi de cercuri, de linii si de chipuri. Insa dialogul celor doi nu ne descopera numai dorinta baiatului de a afla niste raspunsuri, ci si incercarea de a intelege cateva dintre aspectele fundamentale care transforma omul in devenirea sa.

Din acest punct de vedere, raportarea la aparitia si la sensul ridurilor ne reveleazadoua receptari diferite - cea a inocentei baiatului si cea a intelepciunii bunicului. Momentul in care le constientizeaza prezenta pe chipul bunicului reprezinta pentru Yotam un declic, o sursa de mirare si de curiozitate. Dar reactia spontana a baiatului si avalansa de intrebari care o succed contrasteaza calmul si firescul cu care batranul isi asuma fiecare incretitura a pielii, fara a o mai considera straina de chipul sau.

Mai mult decat atat, Amnon ii marturiseste nepotului sau ca unele dintre ridurii-au aparut odata cu batranetea, in timp ce altele sunt consecinta diverselor lucruri traite in viata. Dar gandul lui Yotam nu poate cuprinde complexitatea existentei, determinandu-l sa asocieze ridurile doar cu clipele de tristete si de suferinta. Bunicul il contrazice insa si insista asupra ridurilor de fericire, reiterand totodata echilibrul vietii prin alternarea aspectelor pozitive cu cele negative. Astfel, fiecare rid itit pe fata tainuieste o amintire despre cineva drag sau o poveste vesela ori trista, iar odata cu trecerea vremii, devine parte integranta a fiintei, destainuind itinerariul nostru existential. In mod simbolic, ridurile reprezinta suma lectiilor de viata invatate, intelepciunea agonisita, statornicia in valori si efortul de a ramane demn in fata tulburarilor. In fond, nu in mod intamplator, personajele principale ale naratiunii sunt exponentele a doua varste diferite - copilaria si batranetea -, oglindind naivitatea, intrebarile si lipsa de experienta, pe de o parte, respectiv intelepciunea, raspunsurile si ridurile, pe de alta parte. Cele doua ipostaze diferite ale omului sunt sugerate si la nivel ilustrativ, imaginea lui Yotam, care nu are riduri, fiind reprezentata de o mladita firava, in timp ce imaginea lui Amnon este asociata cu arborele cu radacini adanc infipte in pamant.

Cartea "Fiecare rid are o poveste", scrisa de David Grossman si ilustrata de Ninamasina, aduce in fata cititorului doua personaje exemplificand doua modalitati de a privi si de a intelege viata. Iar cele doua borne existentiale se tes experientele si apar framantarile si bucuriile. Si, in timp ce gandul copilariei nici nu le poate intui, acestea se imprima pe chipul batranetii sub forma de amintiri, de povesti, de bucurii, de suferinte sau… de riduri.

Ilustratii color de Ninamasina.

Traducere din limba engleza de Diana Calangea.