Personajele principale ale acestui roman sunt printesa Irene si baiatul-miner Curdie, calauziti discret de o misterioasa si inteleapta stra-strabunica. Printesa Irene e fetita pe care orice parinte cu scaun la cap si-ar dori s-o aiba. Inteleapta, ferma, cinstita, manierata, se comporta aproape intotdeauna „ca o adevarata printesa", dupa cum tine sa repete mereu autorul. Mai putin framantata decat Curdie, are si ea parte de suferinta, nu e o rasfatata a familiei, nici a sortii.
    Curdie nu e doar un personaj care traieste o aventura miraculoasa, ca in orice alta poveste, ci e un baiat care isi traieste aventura spirituala ce se petrece in lumea basmului, dar e valabila dincolo de ea. E un flacau bun de pus pe rana: harnic, saritor, curajos, ager, cumpatat, onest, perseverent. Lista calitatilor sale se completeaza pe masura desfasurarii evenimentelor. E un exemplu demn de admirat si de promovat, cum se spune astazi.
    Fragment din volumul "Printesa si goblinii" de George MacDonald:

    „— Fugi, Irene! striga Curdie, pentru ca, desi nu se mai temea deloc pentru sine, se temea pentru soarta printesei.
    Irene mai privi odata in jur, vazu creaturile hade care tocmai se trezisera si, ca o printesa isteata ce se afla, tranti torta pe podea, o stinse si striga:
    — Dupa mine, Curdie, tine-ma de mana!
    Intr-o clipita fu si el langa ea, fara sa uite nici de picioarele reginei nici de tarnacop si tinandu-se de mana printesei care zorea fara frica incotro o conducea firul. O auzira pe regina scotand un urlet ingrozitor; dar deja i-o luasera inainte binisor, fiindca trecu o bucata de vreme pana ce goblinii sa aprinda torte ca sa porneasca pe urmele copiilor. Tocmai cand li se paru ca zarisera o licarire de lumina in urma lor, firul ii conduse catre o spartura foarte ingusta, prin care Irene se tari cu usurinta, iar Curdie destul de greu.
    — Acum, zise Curdie, cred ca ar trebui sa fim la adapost aici.
    — Cu siguranta ca da, raspunse Irene.
    — Cum de esti tu asa increzatoare? intreba Curdie.
    — Pentru ca bunica mea ne poarta de grija.
    — Bazaconii, zise Curdie. Habar n-am ce tot indrugi acolo.
    — Daca tot n-ai habar, ce iti da tie dreptul sa spui ca sunt bazaconii? il intreba printesa un pic jignita.
    — Te rog sa ma ierti, Irene, zise Curdie, n-am vrut sa te supar.
    — Sigur ca nu, raspunse printesa. Dar tu de ce crezi ca suntem in primejdie aici?
    — Pentru ca regele si regina sunt mult prea grasi ca sa incerce sa se vare prin spartura asta.
    — Dar ar putea intra pe alta parte, zise printesa.
    — Asta asa e, inca n-am scapat cu totul, recunoscu Curdie.
    — Dar despre ce rege si regina vorbesti tu? intreba Irene. Nu se cuvine sa numesti asemenea creaturi rege si regina.
    — Cu toate astea, poporul lor asa ii numeste, raspunse Curdie.
    Printesa mai puse si alte intrebari, iar Curdie, in vreme ce calatoreau fara graba acum, ii povesti tot ce era de stiut nu doar despre cum erau si cum se purtau goblinii — atat cat aflase el — dar si despre aventurile pe care le traise cand se intalnise cu ei, incepand chiar din seara in care le gasise pe ea si pe Lootie pe coasta muntelui. Cand ispravi, starui ca Irene sa-i spuna cum de ajunsese ea pana la el, ca sa-l ajute sa scape. Asa ca Irene, la randul ei, trebui sa-i depene o poveste lunga si intortocheata, iar el o intrerupea cu multe intrebari ca sa inteleaga lucrurile pe care printesa le lasase nelamurite. Dar povestea ei, din care Curdie nu credea mai mult de jumatate, il lasa la fel de incurcat ca mai inainte, iar acum era de-a dreptul descumpanit cu privire la ce sa creada despre printesa.”