Poezie simbolista romaneasca. Antologie de Luminita Buscaneanu
 

O aparitie de genul acesta ar putea constitui o adevarata revelatie si un ghid util de lucru, atat pentru elevii liceelor noastre, pentru studentii de la filologie, dar si pentru profesorii lor.

 

Definirea simbolismului - curent, miscare, scoala literara - mai creeaza inca dificultati, mai ales in ceea ce tine de limitele temporale, vazand complexitatea autorilor si eterogenitatea demersurilor artistice. Realitatea ampla a diferentelor pe orizontala manifestarilor textuale dau insa in convergente la nivel vertical, conceptual. Simbolismul, curentul literar aparut pe fundalul unui cumul de crize si transformari profunde, atat de ordin social-economic si istorico-politic, cat si de natura filosofica si psihologica, axat pe explorarea subiectului, cunoasterii, comunicarii printr-o retorica revizuita la baza careia sta simbolul revalorizat este anuntat inca de „Corespunderile” lui Baudelaire in 1857. In jurul anului 1880, prin Rimbaud, Mallarme, Verlaine, se obtine intelegerea si asumarea noii constiinte a poeziei si limbajului poetic. In 1886 Jean Moreas formuleaza doctrina si oficializeaza termenul de simbolism.

 

Secolul XIX marcheaza o mare cotitura in domeniul cunoasterii. Subiectul cunoscator se pomeneste intr-un context in care, prin "moartea" lui Dumnezeu, a unui sistem imuabil de valori, totul se schimba vertiginos. Omul se confrunta cu un spirit nou, cel al vitezei mecanice, si cu masina, care tinde sa-i ia locul. Raportul dintre Om/Microcosm si Univers/Macrocosm este intermediat de progresul teh­nico-stiintific. Totusi, oricat de prins in acest iures, subiectul cunoscator nu se poate lipsi de perspectiva transcenderii finitului. Rationalismul inchide cunoasterea in parametrii experimentului, doar ca semnalele venite din domeniul intuitiei scapa masurilor logicii. Desacralizarea cere rescrierea mitului in vederea reintegrarii Sinelui ideal.