Ingrediente: o doctorita mucalita - Otilia Tiganas -, un sanatos simt al umorului si o imaginatie debordanta.

Mod de preparare: se amesteca toate la foc mic, cu rabdare, apoi se lasa la dospit.

Rezultatul: o carte gustoasa, in care se impletesc zambetul si lacrima, seriozitatea cu emotia, profunzimea cu spiritul lejer si, nu in cele din urma, inteligenta cu ironia muscatoare.

Numele alimentului: Femeia cu sapte palarii si alte povestiri.

Se poate consuma la orice masa si chiar intre mese. Nu se recomanda inainte de culcare, deoarece somnul va intarzia iremediabil, posibil chiar intreaga noapte.

Pofta buna si lectura placuta! - Odilia Rosianu, redactor-sef Literatura de azi

 

 

Grandoarea scriiturii Otiliei Tiganas te conduce, ca un fur ce vrea sa-ti intre-n casa - Multumesc, Radu Stanca! - spre cele mai abisale adancimi ale umorului de certa postura. Povestirile sale, intesate cu intrigi capabile sa dospeasca intr-atat incat sa poata deveni oricand microromane de cea mai buna calitate, au drept numitor comun ironia fina, hazul neindoielnic, bascalia usoara, de banchet, dar, mai presus de toate, din fiecare razbate autoironia, Regina nostimadei universale, atat de straina, adesea, de fauritorii, chiar consacrati, de umor. Medicul de tara Otilia Tiganas demonstreaza o data in plus, in Femeia cu sapte palarii..., ca filonul literaturii comice zace, in amortire, in tot ce ne inconjoara, doctorita-scriitoare detinand insa remediul perfect pentru a-l face sa tasneasca. Fara niciun efort, reuseste sa vada subtilitati si sensuri in vietile membrilor unei comunitati eclectice, pe care autoarea o diseca impecabil, folosindu-se de harul literar nativ, starnit si completat de un incredibil spirit de observatie. Otilia Tiganas, ca nimeni alta, seduce atat cititorul profesionist, dar si pe cel ocazional, cu nonsalanta cu care, in viata de zi cu zi, prescrie o reteta. Daca insa vindecarea, in urma prescriptiilor doftoricesti, vine sau nu vine, povestirile Otiliei au, fara nicio indoiala, efect curativ.  Cunoscand-o, i-am solicitat doze duble cu fiecare ocazie. Mizez pe caracterul profilactic al editiei de fata. - Eugenia Crainic, scriitoare

 

Povestirile Otiliei Tiganas sunt scrise intr-un limbaj frust, lipsit de sentimentalism ori de accente melodramatice, fiind pline de umor si ironie, dar si de autoironie, asa cum ar trebui sa aiba orice creator autentic. Otilia Tiganas face incizii in propria biografie cu un fin bisturiu, descoperind intamplari si personaje, construind un univers in care realitatea nuda se amesteca, uneori, cu una vag misterioasa, atinsa de parfumuri magice. Autoarea stapaneste tehnica dialogului, dar si pe cea a portretizarii, dovedind, in cele din urma, un text cu toate semnele maturitatii. - Radu Tuculescu, scriitor
 

- Avem aici toate cuvintele pamantului. Cele care sunt... si cele care au fost la inceputuri. Maestrul indian mi-a dat numai mie si inca unui coleg ucrainean aceasta tehnica. Nu te mira... poti fi sigura ca nu lipseste niciun cuvant! 

Totul parea o nebunie! Stratul de cubulete se subtia sub ochii mei. Vedeam alandala cuvinte scrise cu caractere chirilice, asiatice, latine. Pe majoritatea cuvintelor de pe cubulete le cunosteam. Erau romanesti, unele unguresti, rusesti, englezesti, altele straine mie... Incercam, prin ceata, sa le descifrez, dar stratul a inceput sa urce din nou si, chiar deasupra, se iveau tot mai multe cuvinte necunoscute. Imi lacrimau ochii din cauza concentrarii, eram si fara ochelarii de vedere. Nu ma gandisem ca voi avea nevoie de ei. Imi venea sa-mi dau cu pumnii in cap pentru cochetaria de a evita ochelarii! Nu m-ar fi costat nimic sa-i fi pus in poseta.

- Ai obosit! rosti bland femeia, apoi incepu sa alcatuiasca, gramajoare de cuvinte.

Jocul de pe masa era viu, gramajoarele cresteau si coborau sub unghiile vrajitoarei, dar si de la sine... Periodic, ea matura cu palma cubuletele si le nivela. Apoi alcatuia alte gramezi simetrice."