Prin Stela, figura pregnanta, inconfundabila - unul dintre personajele memorabile (nu foarte numeroase!) ale romanului romanesc de dupa 2000 -, martor si actor in egala masura, percepem mai bine si mai nuantat realitati ale Romaniei din perioada post-tranzitie. Cu mare firesc si cu multa agerime, uneori cu un dram de umor si cu un strop de ironie, Stela, aparent modesta menajera care munceste in casele unor bucuresteni din clasa de mijloc, inregistreaza detalii de viata semnificative, mici sau mari drame familiale, istorii personale ce se leaga prin fire nevazute de istoria mare. Roman de familie (organizat in jurul unui laitmotiv: acela al casei - pierdute, redobandite, construite etc.), Stela este totodata un roman despre identitate si cautari identitare. Eroina Simonei Gosu incearca sa inteleaga lumea din jurul ei, dincolo de prejudecatile si de inertiile curente, dincolo de cliseele mediatice si de zgomotul de fundal al unei vieti politice butaforice. Toate acestea intr-o naratiune structurata dramatic, cu un acut simt al dialogului si cu o exemplara sensibilitate fata de diversitatea vorbitorilor si a vorbirii, cu o remarcabila stiinta a pregatirii suspansului si cu un final - lovitura de teatru. - Bianca Burta-Cernat

 

Simona Gosu reuseste sa creeze cu debutul sau in roman o voce feminina puternica, cu un potential de necontestat de transpunere scenica. Fireasca si senzuala, Stela devine o reprezentanta a indiferentei cu care e privit in societate corpul feminin trecut de prima tinerete, dar si a femeii in ipostaza de corp care munceste, o ipostaza, de altfel, prea putin explorata in literatura romana a ultimilor ani. Viata domestica a Stelei, rutina existentei sale fizice ne vorbesc deopotriva despre experienta sa individuala, de menajera, de sotie si de mama, dar si despre cea colectiv-universala, a femeii acaparate de rolurile pe care societatea i le atribuie. - Amalia Cotoi