Aventuri solitare
O eminenta europeana zicea, zilele trecute, ca «Europa trebuie sa se intoarca in istoria si geografia sa». Care «istorie»? Practic, Europa se constituie din aluviunile unor istorii diferite. A Greciei antice, a Romei antice si a crestinismului. Si care «geografie»? Pe cit de unitar pare un continent cum e America de Nord, pe atit de pestrit e cel european. Ce au comun stafiile din Scotia, statuile reci, militaroase, tepene, din Stockholm, plicticoasa neutralitate elvetiana si ruinele grecesti? Ce leaga nevrozele nordice si exuberanta italiana? Si ce-a mai ramas «european», dupa ce unii (in Est) ne-am «asiatizat», pina la un punct, iar altii (in Vest) s-au «americanizat»? Unde mai poate fi gasita Europa intre aceste «dezeuropenizari»? - Octavian Paler
Fragment din cartea "Aventuri solitare" de Octavian Paler
"Pe Acropole, am platit din plin tributul, specific romantic, de a da mai multa importanta ruinelor decat constructiei din care provin. La Delfi, ruinele sanctuarului lui Apolo (cel mai clasic dintre zei) mi s-au parut mai romantice decat suspinele lui Lamartine din Lacul. La Levadia, doua izvoare banale, care nu erau nici macar pitoresti, m-au tulburat numai pentru ca se chemau, unul „izvorul Mnemosynei", altul „izvorul Lethei". In mod cat se poate de serios, am avut grija sa nu incurc izvoarele, sa beau, mai intai, cum se recomanda si cum face toata lumea acolo, din izvorul uitarii si abia apoi din cel al memoriei, deoarece, daca le incurci, risti, se zice, sa nu mai tii minte nimic. Maslinii mi-au dat, mereu, o impresie de rabdare dezolata si blanda, iar chiparosii m-au trimis cu gandul, constant, prin nobletea lor funerara, la corurile tragediilor antice. Ce legatura au toate acestea cu spiritul clasic? Probabil, nici una. Dar ma grabesc sa intreb: ce legatura au statuile grecesti, cum le vedem noi azi, albe, de o desavarsita simplitate, cu aspectul lor initial (obraji fardati cu rosu, gene artificiale si pupile de cuart)? Nici templele nu-si intampinau credinciosii, in antichitate, cu acea simplitate ascetica pe care azi o socotim atat de greceasca. Erau colorate si pline de podoabe."
Fragment din cartea "Aventuri solitare" de Octavian Paler
"Pe Acropole, am platit din plin tributul, specific romantic, de a da mai multa importanta ruinelor decat constructiei din care provin. La Delfi, ruinele sanctuarului lui Apolo (cel mai clasic dintre zei) mi s-au parut mai romantice decat suspinele lui Lamartine din Lacul. La Levadia, doua izvoare banale, care nu erau nici macar pitoresti, m-au tulburat numai pentru ca se chemau, unul „izvorul Mnemosynei", altul „izvorul Lethei". In mod cat se poate de serios, am avut grija sa nu incurc izvoarele, sa beau, mai intai, cum se recomanda si cum face toata lumea acolo, din izvorul uitarii si abia apoi din cel al memoriei, deoarece, daca le incurci, risti, se zice, sa nu mai tii minte nimic. Maslinii mi-au dat, mereu, o impresie de rabdare dezolata si blanda, iar chiparosii m-au trimis cu gandul, constant, prin nobletea lor funerara, la corurile tragediilor antice. Ce legatura au toate acestea cu spiritul clasic? Probabil, nici una. Dar ma grabesc sa intreb: ce legatura au statuile grecesti, cum le vedem noi azi, albe, de o desavarsita simplitate, cu aspectul lor initial (obraji fardati cu rosu, gene artificiale si pupile de cuart)? Nici templele nu-si intampinau credinciosii, in antichitate, cu acea simplitate ascetica pe care azi o socotim atat de greceasca. Erau colorate si pline de podoabe."
26.38Lei
26.38Lei
Primești 26 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
O eminenta europeana zicea, zilele trecute, ca «Europa trebuie sa se intoarca in istoria si geografia sa». Care «istorie»? Practic, Europa se constituie din aluviunile unor istorii diferite. A Greciei antice, a Romei antice si a crestinismului. Si care «geografie»? Pe cit de unitar pare un continent cum e America de Nord, pe atit de pestrit e cel european. Ce au comun stafiile din Scotia, statuile reci, militaroase, tepene, din Stockholm, plicticoasa neutralitate elvetiana si ruinele grecesti? Ce leaga nevrozele nordice si exuberanta italiana? Si ce-a mai ramas «european», dupa ce unii (in Est) ne-am «asiatizat», pina la un punct, iar altii (in Vest) s-au «americanizat»? Unde mai poate fi gasita Europa intre aceste «dezeuropenizari»? - Octavian Paler
Fragment din cartea "Aventuri solitare" de Octavian Paler
"Pe Acropole, am platit din plin tributul, specific romantic, de a da mai multa importanta ruinelor decat constructiei din care provin. La Delfi, ruinele sanctuarului lui Apolo (cel mai clasic dintre zei) mi s-au parut mai romantice decat suspinele lui Lamartine din Lacul. La Levadia, doua izvoare banale, care nu erau nici macar pitoresti, m-au tulburat numai pentru ca se chemau, unul „izvorul Mnemosynei", altul „izvorul Lethei". In mod cat se poate de serios, am avut grija sa nu incurc izvoarele, sa beau, mai intai, cum se recomanda si cum face toata lumea acolo, din izvorul uitarii si abia apoi din cel al memoriei, deoarece, daca le incurci, risti, se zice, sa nu mai tii minte nimic. Maslinii mi-au dat, mereu, o impresie de rabdare dezolata si blanda, iar chiparosii m-au trimis cu gandul, constant, prin nobletea lor funerara, la corurile tragediilor antice. Ce legatura au toate acestea cu spiritul clasic? Probabil, nici una. Dar ma grabesc sa intreb: ce legatura au statuile grecesti, cum le vedem noi azi, albe, de o desavarsita simplitate, cu aspectul lor initial (obraji fardati cu rosu, gene artificiale si pupile de cuart)? Nici templele nu-si intampinau credinciosii, in antichitate, cu acea simplitate ascetica pe care azi o socotim atat de greceasca. Erau colorate si pline de podoabe."
Fragment din cartea "Aventuri solitare" de Octavian Paler
"Pe Acropole, am platit din plin tributul, specific romantic, de a da mai multa importanta ruinelor decat constructiei din care provin. La Delfi, ruinele sanctuarului lui Apolo (cel mai clasic dintre zei) mi s-au parut mai romantice decat suspinele lui Lamartine din Lacul. La Levadia, doua izvoare banale, care nu erau nici macar pitoresti, m-au tulburat numai pentru ca se chemau, unul „izvorul Mnemosynei", altul „izvorul Lethei". In mod cat se poate de serios, am avut grija sa nu incurc izvoarele, sa beau, mai intai, cum se recomanda si cum face toata lumea acolo, din izvorul uitarii si abia apoi din cel al memoriei, deoarece, daca le incurci, risti, se zice, sa nu mai tii minte nimic. Maslinii mi-au dat, mereu, o impresie de rabdare dezolata si blanda, iar chiparosii m-au trimis cu gandul, constant, prin nobletea lor funerara, la corurile tragediilor antice. Ce legatura au toate acestea cu spiritul clasic? Probabil, nici una. Dar ma grabesc sa intreb: ce legatura au statuile grecesti, cum le vedem noi azi, albe, de o desavarsita simplitate, cu aspectul lor initial (obraji fardati cu rosu, gene artificiale si pupile de cuart)? Nici templele nu-si intampinau credinciosii, in antichitate, cu acea simplitate ascetica pe care azi o socotim atat de greceasca. Erau colorate si pline de podoabe."
Detaliile produsului
