Editia de fata, menita sa completeze Colectia AETHRA (in care au aparut pina acum Baudelaire, Le fleurs du mal / Florile raului, Ovidiu, Opere, Lev Tolstoi, Razboi si pace, Euripide, Teatru complet), a coincis, printr-o fericita imprejurare, cu aniversarea a 125-a de la publicarea nemuritorului poem Luceafarul, in Almanahul Societatii Academice Social-Literare „Romania Juna” (aprilie 1883). Tocmai despre Luceafarul Tudor Vianu nota: „Daca moartea ar voi ca in noianul vremurilor viitoare intreaga opera poetica a lui Eminescu sa se piarda, dupa cum lucrul s-a intimplat cu atitea opere ale antichitatii, si numai Luceafarul sa se pastreze, stranepotii nostri ar putea culege din ea imaginea esentiala a poetului”, iar Alain Guillermou avea sa-l completeze: „Critica romana, care nu se da deloc inapoi in fata judecatilor partiale sau grabite, se opreste in fata Luceafarului, depune armele si nu cuteaza a enunta nici cel mai mic cuvint defavorabil.”.

 

Intr-adevar, despre Luceafarul s-a scris enorm, ca si despre toata opera lui Eminescu, poate, in speta despre cea poetica. La fel si despre Eminescu: Poetul si Omul. Dar se pare ca nimeni n-a spus mai bine decit Tudor Arghezi, cind veni vorba despre Luceafarul poeziei noastre: „A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta … Nu poate sa ajunga vorba pina la el, fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa-i povesteasca pe harpa si sa legene, din departare, delicata lui singurateca slava”.

 

Asadar, lasind aprecierile in competenta unor ilustri cercetatori ai creatiei poetice eminesciene, precum G. Calinescu, Gh. Bogdan-Duica, Ovid Densusianu, Garabet Ibraileanu, Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Murarasu, Nicolae Iorga, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Constantin Ciopraga, George Popa, Stefan Badea, Eugen Simion, Mihai Cimpoi s.a., am insirat spicuiri din exegezele lor la capitolul Note. Au avut multe de spus pe marginea poeziilor lui Eminescu si francezul Alain Guillermou, cercetatoarea italiana Rosa del Conte sau indiana Amita Bhose. Noua nu ne ramine decit sa dam cititorului o scurta explicatie in ceea ce priveste structura volumului pe care l-am intitulat Opera poetica.

 

In dorinta de a perfectiona seria de carti ce insereaza capodopere ale literaturii universale, ne-am propus ca, pe linga opera propriu-zisa, sa o inzestram, de la caz la caz, cu un aparat al editiei, care sa contina note, variante si, in dependenta de caracterul lucrarii, glosarul si indicele care vor insoti textul.

 

In aceasta ordine de idei, volumul de fata se deosebeste radical de volumul intii (Eminescu. Opere. Poezii, Gunivas, 2001), din cele opt, aparute la editura noastra. In primul rind, am abandonat traditionala ordonare a poeziilor (adica impartirea lor in antume si postume) si le-am pus in ordine cronologica, pe cit a fost posibil. (...) Pe linga Dictionarul de nume proprii am considerat necesar sa intocmim si un Glosar al cuvintelor folosite de poet, proprii epocii in care a scris sau unele dintre ele fiind considerate forme specifice eminesciene. (Horia ZAVA)