In numele Tatalui (si al Fiului) este romanul memoriei, cartea in care fiul-narator incearca sa-si inteleaga trecutul citind insemnarile tatalui si traind, odata cu el, rind cu rind, momente din viata, din trecutul lui.

Intorcindu-se de la mormintul tatalui, naratorul incepe sa rasfoiasca jurnalul tinut de acesta in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Jurnalul este scris intr-un stil rece, impersonal, lapidar, insa tocmai acest lucru il determina pe fiu sa reconsidere relatia pe care a avut-o cu tatal sau de-a lungul vietii. Invalid dupa un accident de motocicleta, tatal incercase mereu sa-si convinga apropiatii ca e un om de fier, capabil sa infrunte singur toate greutatile, educindu-si fiul – cel de-al optulea copil – sa traiasca la fel. Relatat din dubla perspectiva, a tatalui si a fiului, romanul e un amestec de stiluri – de la naratiune dinamica la descrieri pline de tandrete si poeme emotionante – si de trimiteri politice, religioase, livresti, intr-o tesatura narativa care se desfasoara pe mai multe niveluri.

„Multi critici au remarcat ca exista diferente enorme intre poezia si proza mea. Intr-adevar. Dar, la urma urmei, cred cu fermitate ca, desi am un singur trup, inauntrul lui traiesc multi oameni. Poezia mea ar putea fi unul dintre ei, proza mea – altul, proiectele mele teatrale ar putea fi vocea altui om care traieste in mine. Deci ce anume leaga intre ele toate aceste genuri? Poate sensibilitatea, o senzatie acuta de melancolie mereu prezenta, chiar si in cele mai vesele momente, si de durere. Aceste senti-mente (si ar mai putea fi si altele) leaga un gen de altul.” (Immanuel Mifsud)