Intr-o dimineata din primavara anului 1953, Aldous Huxley ia patru zecimi de gram de mescalina si asteapta rabdator sa vada ce se intimpla. Dupa un timp, constata ca totul, de la florile din vaza pina la cutele pantalonilor, e complet schimbat: culorile sint mai intense si mai luminoase, iar timpul si spatiul par sa nu aiba nici o importanta. Huxley noteaza cu lux de amanunte senzatiile traite in Portile perceptiei, conchizind ca halucinogenele stimuleaza creativitatea si brodind pe marginea efectelor pe care asemenea experiente le-ar putea avea asupra artei si religiei. In continuarea acestui eseu devenit clasic, Raiul si iadul arata ca halucinogenele pot fi folosite si pentru a ajunge la o perceptie spirituala si la revelatia personala. Raiul si iadul se refera aici, metaforic, la ceea ce Huxley considera a fi doua stari contrarii care se pot manifesta la „antipozii mintii” atunci cind se deschid „portile perceptiei” – nu doar in cadrul experientelor mistice, ci si in viata de zi cu zi.