Autoarea bestsellerelor Femeia din cabina 10 si Crima la Oxford

 

Cum te ascunzi cand esti vanat peste tot?

 

A inceput numaratoarea inversa pentru gasirea ucigasului.

 

Noua Agatha Christie revine cu un thriller plin de adrenalina, care combina Domnul si doamna Smith cu Evadatul si spune povestea unei femei aflate intr-o cursa contracronometru pentru a-si dovedi nevinovatia si pentru a-l gasi pe ucigasul sotului ei.

 

Angajati de companii sa intre prin efractie in diverse cladiri si sa sparga sisteme informatice, Jack si sotul ei, Gabe, sunt cei mai buni specialisti din domeniu. Insa o misiune de rutina da gres, iar Jack isi gaseste partenerul mort. Mai mult, se pare ca politia vede un singur suspect: chiar pe ea. Ajunsa brusc fugara si cu tot mai putine optiuni de scapare, Jack trebuie sa se hotarasca in cine poate sa aiba incredere in timp ce se apropie tot mai mult de adevaratul ucigas.

Regina thrillerelor "mai-citesc-un-capitol-si..." - Clare Mackintosh 

Traducere din limba engleza de Alunita Voiculescu.

 

Fragment din cartea "Zero Days" scrisa de Ruth Ware:

"Era foarte, foarte frig cand m-am trezit si pentru o vreme am ramas ghemuita pe canapea, incercand sa-mi dau seama cat o fi fost ceasul. Focul se stinsese peste noapte si acum nu se vedea decat un amestec de cenusa alba si neagra in vatra semineului. Imi puteam vedea aburul respiratiei.
Adormisem cu hainele pe mine, infasurata intr-o patura crosetata din lana, ceea ce acum mi se parea a fi fost o hotarare inteleapta. E drept, tot inghetata eram, dar macar nu trebuia sa ma si imbrac...oricat am incercat sa o ignor, durerea din pelvis m-a fortat pana la urma sa ma ridic. Nu ma durea doar vezica. Totul ma durea. Rana de sub coaste, care-mi zvacnea la fiecare rasucire pe canapea. Muschii picioarelor, de la marsul fortat de ieri, prin nisip. Talpile, de la mersul pe jos zece kilometri pe pavajele Londrei pana la biroul lui Cole, si ceilalti cinci kilometri in directia opusa, catre Charing Cross. Chiar si degetele imi erau intepenite si ma dureau - probabil de la cat de tare imi inclestasem pumnii de fiecare data cand trecusem pe langa vreun politist sau vreo camera de securitate.
Ma simteam ca o baba pe care o dor toate si de-abia m-am ridicat din pat, pastrandu-mi pe umeri patura ca sa ma protejeze de aerul inghetat al diminetii. Baia era intr-o mica anexa a casei, acoperita cu tabla ondulata, in care era, daca asa ceva era posibil, inca si mai frig decat in camera principala. M-am strambat la contactul pielii cu scaunul de toaleta congelat, apoi am ramas asezata multa vreme, cu fata sprijinita in palme, gandindu-ma la ce aveam de facut.
As fi vrut sa sun la compania de asigurari, sa fac pe testerul de penetrari si sa obtin pe ocolite informatii despre polita aceea, chiar daca ar fi fost macar data la care fusese incheiata. Dar nu puteam face nimic inainte sa-mi incarc telefonul. Totul depindea de asta.
Ceea ce insemna ca mai intai trebuia sa rezolv problema curentului electric.
Al doilea... Trebuia sa incerc sa imi dau seama cumva daca in spatele povestii se afla Jeff Leadbetter. Dar nu aveam nicio idee de unde sa o apuc, daramite cum sa dovedesc asta.
Doua cafele mai tarziu si un mic foc trosnind in semineu, ma simteam putin mai dezghetata si mult mai disperata, dar tot nu reusisem sa pun in functiune electricitatea. Iar fara ea, nu prea stiam cum as putea sta aici.
Imi oprisem telefonul peste noapte, ca sa economisesc bateria, iar acum, cand l-am pornit, am fost foarte surprinsa sa descopar ca era aproape ora 11. Dormisem mai mult decat imi imaginasem. Iar ceea ce era si mai ingrijorator era ca bateria ajunsese la 8%.
Am deschis Signal si i-am scris un mesaj lui Cole.
Cole, salut, eu sunt. Scuze de deranj, dar nu reusesc sa pornesc curentul. Exista vreo centrala pe undeva? Nu-mi pot incarca telefonui si aproape ca am ramas fara baterie.
Am asteptat cateva minute sa imi raspunda, dar nimic. Si chiar in timp ce pandeam ecranul, am vazut cum s-a micsorat bara bateriei, langa care scria acum 7%, si am simtit cum ma cuprindea panica. Daca ramaneam fara telefon, chiar ca eram terminata. Nici laptopul nu il puteam folosi fara telefon, acela era hotspotul lui.
Inca 30 de secunde. Tot niciun raspuns. Cu un mare gol in stomac, am inchis din nou telefonul. 

Imi propusesem sa verific din jumatate in jumatate de ora daca imi raspunde Cole, dar am reusit sa mai verific doar de doua ori inainte ca bateria sa moara de tot, candva intre 12:30 si 13. Apoi nu am mai avut cum sa aflu ce ora este, dar mi s-a parut ca trecusera trei sau chiar patru ore de cand stateam pe un balansoar pe veranda, bine infofolita in paltonul nisipiu al lui Noemie, si citeam una dintre cartile cu coperte curbate de pe marginea semineului. Soarele isi incepuse declinul spre linia orizontului, alungind toate umbrele, cand am auzit torsul unei masini dinspre drum. M-am ridicat, cu urechile ciulite, incercand sa-mi dau seama daca sunetul se apropia sau se ducea departe.
La inceput mi-a fost greu sa-mi dau seama, din cauza zgomotului valurilor, dar curand am fost sigura ca se au-zea din ce in ce mai aproape. Foarte aproape.
Asta m-a facut sa ma clatin pe picioare, uitandu-ma in stanga si-n dreapta, panicata. Rahat. De ce nu ma pregatisem pentru o astfel de posibilitate? Lucrurile mele erau aruncate peste tot prin cabana. Chiar nu-mi puteam permite sa las acolo continutul rucsacului, era tot ce mai aveam pe lume, dar daca ramaneam acum sa impachetez, ar fi putut fi prea tarziu."