Fragment din cartea "Fetita pierduta" de Emily Gunnis:

"Iris era asezata la o masa dintr-un colt al micii cafenle de pe strada principala din Chichester, privind nelinistita spre usa. S-a uitat la ceas, apoi la ecranul telefonului, apoi din nou spre usa. Mark Hathaway intarziase o jumatate de ora si nu ii raspundea la mesajul trimis.
Prima editie a ziarului pleca la tipar la ora 4 dupa-amiaza, iar Miles era in pragul unui atac de apoplexie pentru ca nu ii trimisese inca nimic. Riscase enorm nespunandu-i lui Miles ca singurul motiv pentru care aflase despre intamplarea aceasta era faptul ca fata disparuta ii era sora dupa mama. Habar nu avea atunci cand sunase prima data la redactie ca va deveni o stire de maxima importanta.
Tot ce stia era ca timpul se scurgea in defavoarea micutei Elizabeth si ca ii pasa mai mult de soarta lui Jessie decat de gasirea unei povesti interesante. Adevarul era ca singura ei sansa de a nu pierde totul si de a-si pastra locul de munca era ca Mark sa ii dea ceva ce l-ar multumi pe Miles.
Dar, deocamdata, tot ce avea de facut era sa astepte. Ochii i-au cazut pe o femeie asezata in coltul cafenelei, unde isi hranea bebelusul si nu si-a mai putut lua privirile de la ea. Incepuse sa ploua si si-o imagina pe Jessie undeva, afara, impreuna cu copilul ei si dintr-odata a simtit un val de furie. Stia ca ceea ce se intampla cu Jessie nu era din vina ei, ca avea nevoie de ajutor, dar privind-o pe mama iubitoare care mangaia obrajii rumeni ai bebelusului nu putea sa nu gandeasca cu ironie cruda ca Jessie avea singurul lucru pe care ea si-l dorea mai mult decat orice altceva pe lume si totusi primejduia acest pretios dar. S-a uitat din nou la ceas.
Iris a simtit un val de aer cand s-a deschis usa si a ridicat ochii, pentru a-l vedea intrand pe vechiul ei prieten, cu picaturi de ploaie pe chipul imbujorat si o haina lunga, neagra, peste trupul inalt si zvelt. Ochii lui albastri au cercetat incaperea si s-au oprit asupra lui Iris. Ea i-a zambit bland, incercand sa nu il lase sa vada usurarea imensa pe care a simtit-o la aparitia lui.
- Buna, Iris, a zis Mark, sarutand-o oarecum neindemanatic pe un obraz, inainte de a-si scoate haina si de a o aseza pe spatele unui scaun. Picaturile de apa se scurgeau pe podea, sub el.
- Buna, Mark. Iti multumesc ca ai venit, a zis ea, zambind in ciuda fluturasilor pe care ii simtea in stomac.
- Nu ai pentru ce, a zis el. Ma tem ca nu am decat douazeci de minute, suferim de lipsa de personal astazi.
- Sigur, inteleg. Pot sa comand un ceai sau altceva pentru tine? l-a intrebat, surprinsa de placerea pe care i-o provoca revederea lui.
- Comand eu, vrei si tu unul? a zis el.
Ea a scuturat din cap, iar el s-a dus la bar si a comandat. Iris a simtit ca ii ard obrajii cand Mark a intors capul spre ea si i-a zambit.
- Este atat de frig, a spus el prabusindu-se in scaunul lui. Nu ma pot gandi decat la fata aceea pe drumuri cu copilasul. Cei din conducerea spitalului se dau de ceasul mortii in legatura cu ea. Eu nu am mai vazut jurnalisti in fata spitalului pana acum. Faptul ca a reusit sa plece arunca o lumina urata asupra Spitalului St Dunstan. Au chemat in sedinta toti directorii pentru a hotari al cui cap trebuie sacrificat."