In cel de al 11-lea roman din seria cartilor care il au ca protagonist pe Cotton Malone, fostul agent al Departamentului de Justitie scapa inca o data SUA de pe pragul anihilarii. Malone este trimis in Siberia unde descopera planurile unui complot pus la cale de fosti agenti KGB, care nutreau o ura puternica fata de SUA, si afla despre existenta unor bombe atomice tip servieta ascunse de acestia. Complotul este familiar – baietii buni urmaresc baietii rai pentru a evita crizele majore –, dar Berry, de data asta, complica scenariul cu o a doua poveste ce implica societatea din Cincinnati, o fraternitate fondata dupa Razboiul de Independenta al SUA de catre si pentru descendentii barbati ai veteranilor. Cum dorinta acestei organizatii era, de multa vreme, intemeierea unei a 14-a colonii – Canada – si se leaga de resentimentele rusesti, rezolvarea acestei situatii este lasata in seama lui Malone si a colegilor de la Magellan.

Combinatia de istorie si fictiune a lui Steve Berry este prezenta din nou in acest thriller provocator.

Fragment din volumul "Ultima colonie" de Steve Berry:

 

"Malone il urmarise atent pe Belcenko si realiza ca batranul vorbea foarte serios. Nu se asteptase la asa o dezvaluire, astfel ca il privi cu uimire.

- Ce arme nucleare de care nu stie nimeni ca exista?

- Am fost invatati de la nastere ca America este dusmanul nostru. Ca tot ce era legat de America era impotriva modului nostru de viata. Datoria noastra era sa fim pregatiti sa ne luptam cu adversarul principal. Asta a fost toata viata noastra.

- Si noi am fost invatati acelasi lucru despre voi.

- Si ne intrebam de ce nu am avut incredere unii in altii? De ce nu am putut trai impreuna ca prietenii? Nu a existat nicio sansa ca asta sa se intample. In baie ti-am spus ca toate povestile au un inceput, un mijloc si un final. Povestea comunista a inceput in 1918 cu revolutia bolsevica. Mijlocul a durat de atunci pana acum. Pe parcurs, i-am vazut pe Stalin, Hrusciov, Brejnev, Gorbaciov, Eltin si pe Putin. Guvernul actual nu e mai bun. Un dezastru dupa altul. Oamenii ca Zorin nu au uitat ce au fost invatati. Pentru el America ramane principalul adversar. Doar ca acum motivatia este mai mult personala. Pentru el, finalul povestii nu a fost atunci. Este acum.

- Mi-a spus ca a condus o echipa spetnaz.

Belcenko incuviinta din cap. 

- Are abilitati, unele care au stat in hibernare peste douazeci de ani, dar care nu se uita niciodata. Va fi un oponent dur.

Stia ca fortele speciale sovietice fusesera odata unele dintre cele mai bune din lume. Luptasera din greu in razboiul afgan in anii 1980. Asa ca il intreba:

- A fost in Afganistan?

- Aproape cinci ani. A considerat retragerea noastra ca pe o tradare a tuturor celor care murisera. Cu asta nu sunt de acord. Razboiul trebuia sa se incheie. Dar cand Uniunea Sovietica a cazut, am vazut amandoi ce a insemnat cu adevarat tradarea. Spetnaz a suferit de coruptie, moral scazut si lipsa de bani, la fel ca toata lumea. Multi dintre acei agenti operativi au plecat sa lucreze pentru mafioti, care plateau scump pentru serviciile lor.

- Dar nu Zorin.

- Nu atunci, dar a lucrat pentru ei un pic in cele din urma. Toata lumea a trebuit sa o faca la un moment dat. Ei aveau toti banii. Dar, in general, Zorin si-a servit tara, nu rubla. Cand nu a mai existat tara, a disparut pur si simplu.

Si evitase, realiza Malone, dezastrele ce venisera dupa 1991. In timpul razboiului cecen, spetnaz isi pierduse in sfarsit reputatia feroce, din cauza infrangerilor majore suferite de luptatorii de gherila. Isi aminti ca aflase despre o intreaga unitate care fusese masacrata. Apoi urmasera teatrul din Moscova din 2002 si asedierea scolii Beslan din 2004. In prima, trupele spetnaz facusera o treaba de mantuiala cu salvarea, costandu-i sute de vieti, in cealalta folosisera rachete si tancuri pentru a-si croi drum, provocand multe victime. Nicio finete. Nicio abilitate. Doar o desconsiderare dura a vietii, in special aceea a concetatenilor lor.”