Desi mintea ei este inca lucida, pe Elizabeth o tradeaza ochii. Pentru ca nu mai poate sa vada cartile si tablourile care erau pentru ea o sursa de bucurie, isi umple golul din suflet cu muzica si cu amintiri ale familiei ei. Trecutul revine cu forta in prezent atunci cand jurnalele tatalui ei decedat sunt gasite pe o veche epava. Cu ajutorul lui Morgan, o adolescenta delincventa silita sa presteze munca in folosul comunitatii, Elizabeth parcurge jurnalele, iar cele doua se apropie pe parcursul acestei calatorii imaginare in trecut, pe insula Porphyry de pe Lacul Superior, unde tatal lui Elizabeth a fost paznicul farului timp de 70 de ani.
O carte pentru iubitoarele surorilor Bronte si ale lui Jodi Picoult, in egala masura, numai buna de citit intr-un hamac. - Publishers Weekly
Pendziwol a creat o poveste complexa despre dragoste si tradare, plina de melancolie si entuziasm. - Kirkus Reviews
Fragment din volumul "Fiicele paznicului" de Jean E. Pendziwol:
"- Tata a fost paznic de far. In 1917 era la farul Battle Island. A petrecut doar un an acolo, pana cand guvernul l-a transferat la farul din Porphyry Point. Un paznic de far era obligat sa tina si jurnale oficiale in care sa consemneze informatii precum ora la care prindea lumina, ora la care o stingea, dimineata, si conditiile meteorologice. De aceea a precizat ca aici e vorba de insemnari personale.
Intorc paginile cu grija, pana dau de prima insemnare a paznicului de far:
- In partea de sus a paginii e trecut anul, dupa care, pe fiecare pagina, sunt cateva insemnari.
Ating pagina cu degetele care lucreaza impreuna cu ochii pentru a descifra literele patate si pentru a le inchega in cuvinte si propozitii.
- Pe coloanele din partea stanga sunt doar niste litere, V, NV, N, NNV...
- Sunt directiile in care bate vantul. Poti sa citesti ce scrie?
Pare nerabdatoare sa vada daca pot citi. Ma intreb ce se-asteapta oare s-auda.
Luni, 23 aprilie - Am sosit la farul de pe insula Battle, unde voi lucra ca ajutor al paznicului de far pentru tot restul sezonului. Eu si Wilson am avut grija sa tinem lumina in functiune timp de aproape doua saptamani, pentru ca suntem in plin sezon al transporturilor maritime. Invat sa ma descurc cu diafonul de la statia de ceata - e o magaoaie de masinarie, dar mi s-a spus ca este o varianta mult imbunatatita fata de sistemul cu manivela din trecut.
Vineri, 25 mai - A fost o primavara rece si ploioasa. Am dus barca in zona de pescuit si am ridicat ieri navoadele. Am prins trei moruni, un pastrav de lac si o mreana de mare si am pastrat doar mreana. Lil mi-a scris si mi-a mai trimis vesti, iar eu i-am propus sa isi rezerve un loc pe vasul The Red Fox pentru data viitoare cand capitanul Johnson va acosta in portul McKay's, ca sa vina pe aici cateva saptamani. Sunt sigur ca, atunci cand vine la noi la pescuit, suedezul n-ar avea nimic impotriva s-o debarce aici, impreuna cu corespondenta si cele cateva provizii pe care i-am cerut sa mi le aduca. Ma astept ca asta sa se intample peste vreo luna. Am aflat ca multi si-au adus familiile sa locuiasca impreuna cu ei pe durata sezonului - in felul asta, muncitorii sunt mai fericiti, iar monotonia si singuratatea dispar. Sunt sigur ca Lil ar fi la fel de fericita aici ca mine. Ba chiar pot spune ca stilul asta de viata i se potriveste mai bine decat mie, pentru ca s-a nascut si a crescut strans legata de locurile astea si de lac.
Privesc spre fiica omului care-a scris toate astea.
- Lil era mama dumneavoastra?
- Da. Tata a emigrat din Scotia in Canada in 1914 - alungat fiind de la ferma familiei si fara sa fi reusit sa-si gaseasca de lucru. A venit in Canada ca sa se stabileasca in vest, asa cum facusera multi scotieni, dar s-a indragostit de lacuri pe cand venea din New York.”