Fiecare moare singur
Fiecare moare singur
Cea mai importanta carte scrisa vreodata despre rezistenta germana in fata regimului nazist. - Primo Levi
In timp ce Hitler alimenteaza cu carne de tun fronturile din intreaga Europa, in Berlinul anului 1940, Otto si Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, dupa ce isi pierd singurul fiu in razboi, trec de la resemnare tacita si indiferenta la furie mocnita si hotarasc ca a venit timpul sa lupte impotriva sistemului. Rezistenta lor pare lipsita de semnificatie – denunta regimul nazist prin carti postale si scrisori pe care le distribuie la intamplare –, dar este egala cu sfidarea suprema intr-o lume unde chiar si cea mai mica nesupunere inseamna moarte.
Fiecare moare singur vorbeste despre sadismul grotesc de care e capabila omenirea si, intr-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui si nobletea decentei. Poate ca, intr-adevar, fiecare moare singur, dar nimeni nu traieste singur sau in deplina intimitate, mai ales intr-un oras sufocat de teroare, suspiciuni si crime. Hans Fallada isi bazeaza cartea pe povestea adevarata a lui Otto si-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au incins spiritele in Gestapo pana cand, in cele din urma, au fost capturati si ghilotinati. Evoca, totodata, imaginea luptei simbolice care adeseori a miscat si-a incurajat insurectii uriase ce-au rasturnat dictatori si regimuri totalitare.
Fiecare moare singur are un strop din repulsia lui Conrad, din nebunia lui Dostoievski si din amenintarea infioratoare pe care o resimti citind Cu sange rece a lui Truman Capote... In taciturnii soti Quangel, Fallada a creat un simbol nemuritor al celor care lupta impotriva celei mai mari infamii si, astfel, ne izbavesc pe toti. - Roger Cohen, The New York Times
Fragment din volumul "Fiecare moare singur" de Hans Fallada:
"Apoi observa ca Trudel sta sprijinita cu fruntea chiar de afisul de langa care a tras-o acum cateva minute. Deasupra capului ei sta scris cu litere groase: „In numele poporului german" si fruntea ei acopera cele trei nume, numele spanzuratilor...
Si Quangel are o viziune, anume ca, intr-o zi, pe un afis din asta, ar putea fi scrise chiar numele lor, numele lui, al Annei si al lui Trudel. Scutura din cap nemultumit. E doar un simplu muncitor, nu vrea decat sa fie lasat in pace si nu-l intereseaza politica. Anna se ocupa de treburile gospodaresti si o fata frumoasa ca Trudel o sa-si gaseasca un prieten nou in curand...
Dar viziunea nu-i da pace. Numele noastre pe-un perete, isi spune Quangel, complet tulburat. Si de ce nu, de fapt? Nu cred ca-i mai rau sa atarni in spanzuratoare decat sa fii sfasiat de o grenada sau sa dai ortul popii din cauza unui glont incasat in stomac. Toate astea n-au deloc importanta. Un singur lucru-i important: trebuie sa aflu ce-i cu Hitler asta. La inceput, totul parea in regula, si-acum, dintr-odata, totul s-a inrautatit. In ultima vreme nu vezi decat asuprire, ura, constrangeri si suferinta, foarte multa suferinta... Cateva sute de mii, asta zicea turnatorul ala fricos, Barkhausen, de parca la asta s-ar reduce totul, la cifre! Poate sa fie vorba de un singur om care sa sufere nevinovat... daca pot sa schimb asta cumva, dar n-o s-o fac, pentru ca sunt las sau pentru ca tin la linistea mea, si atunci...
In punctul asta se opreste, neindraznind sa-si duca gandul pana la capat. Ii este frica, frica de-a binelea, de ce-ar putea sa se intample daca si-ar duce gandul acela pana la capat. Poate c-ar fi nevoit sa-si schimbe toata viata!
Se uita din nou la fata deasupra careia sta scris „In numele poporului german". N-ar trebui sa planga sprijinita chiar de afisul asta. Nu se poate abtine, o apuca de umeri, indepartand-o de perete si-i spune cat poate de bland:
- Haide, Trudel, hai sa nu mai stam langa afisul asta...
Pret de o clipa, fata se holbeaza nedumerita la cuvintele din fata ei. Intre timp, ochii i s-au uscat si umerii nu-i mai tremura. Privirea i se anima iar, dar in locul luminitei vesele cu care venise spre el, pe acel coridor, in ochi i se iveste o licarire mai profunda, mai fierbinte si isi pune mana pe locul in care scrie „spanzurare", cu un gest hotarat, dar delicat.
- N-o sa uit niciodata, tata, spune ea, ca l-am plans pe Otto tocmai in fata unui afis ca asta. N-as vrea, dar poate ca intr-o zi o sa fie si numele meu pe un afis din asta."
69.00Lei
69.00Lei
Primești 69 puncte
In stoc
Estimare livrare vineri, 14 noiembrie - luni, 17 noiembrie
Descrierea produsului
Cea mai importanta carte scrisa vreodata despre rezistenta germana in fata regimului nazist. - Primo Levi
In timp ce Hitler alimenteaza cu carne de tun fronturile din intreaga Europa, in Berlinul anului 1940, Otto si Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, dupa ce isi pierd singurul fiu in razboi, trec de la resemnare tacita si indiferenta la furie mocnita si hotarasc ca a venit timpul sa lupte impotriva sistemului. Rezistenta lor pare lipsita de semnificatie – denunta regimul nazist prin carti postale si scrisori pe care le distribuie la intamplare –, dar este egala cu sfidarea suprema intr-o lume unde chiar si cea mai mica nesupunere inseamna moarte.
Fiecare moare singur vorbeste despre sadismul grotesc de care e capabila omenirea si, intr-un contrast izbitor, despre simplitatea binelui si nobletea decentei. Poate ca, intr-adevar, fiecare moare singur, dar nimeni nu traieste singur sau in deplina intimitate, mai ales intr-un oras sufocat de teroare, suspiciuni si crime. Hans Fallada isi bazeaza cartea pe povestea adevarata a lui Otto si-a Elisei Hampel, care prin textele lor subversive au incins spiritele in Gestapo pana cand, in cele din urma, au fost capturati si ghilotinati. Evoca, totodata, imaginea luptei simbolice care adeseori a miscat si-a incurajat insurectii uriase ce-au rasturnat dictatori si regimuri totalitare.
Fiecare moare singur are un strop din repulsia lui Conrad, din nebunia lui Dostoievski si din amenintarea infioratoare pe care o resimti citind Cu sange rece a lui Truman Capote... In taciturnii soti Quangel, Fallada a creat un simbol nemuritor al celor care lupta impotriva celei mai mari infamii si, astfel, ne izbavesc pe toti. - Roger Cohen, The New York Times
Fragment din volumul "Fiecare moare singur" de Hans Fallada:
"Apoi observa ca Trudel sta sprijinita cu fruntea chiar de afisul de langa care a tras-o acum cateva minute. Deasupra capului ei sta scris cu litere groase: „In numele poporului german" si fruntea ei acopera cele trei nume, numele spanzuratilor...
Si Quangel are o viziune, anume ca, intr-o zi, pe un afis din asta, ar putea fi scrise chiar numele lor, numele lui, al Annei si al lui Trudel. Scutura din cap nemultumit. E doar un simplu muncitor, nu vrea decat sa fie lasat in pace si nu-l intereseaza politica. Anna se ocupa de treburile gospodaresti si o fata frumoasa ca Trudel o sa-si gaseasca un prieten nou in curand...
Dar viziunea nu-i da pace. Numele noastre pe-un perete, isi spune Quangel, complet tulburat. Si de ce nu, de fapt? Nu cred ca-i mai rau sa atarni in spanzuratoare decat sa fii sfasiat de o grenada sau sa dai ortul popii din cauza unui glont incasat in stomac. Toate astea n-au deloc importanta. Un singur lucru-i important: trebuie sa aflu ce-i cu Hitler asta. La inceput, totul parea in regula, si-acum, dintr-odata, totul s-a inrautatit. In ultima vreme nu vezi decat asuprire, ura, constrangeri si suferinta, foarte multa suferinta... Cateva sute de mii, asta zicea turnatorul ala fricos, Barkhausen, de parca la asta s-ar reduce totul, la cifre! Poate sa fie vorba de un singur om care sa sufere nevinovat... daca pot sa schimb asta cumva, dar n-o s-o fac, pentru ca sunt las sau pentru ca tin la linistea mea, si atunci...
In punctul asta se opreste, neindraznind sa-si duca gandul pana la capat. Ii este frica, frica de-a binelea, de ce-ar putea sa se intample daca si-ar duce gandul acela pana la capat. Poate c-ar fi nevoit sa-si schimbe toata viata!
Se uita din nou la fata deasupra careia sta scris „In numele poporului german". N-ar trebui sa planga sprijinita chiar de afisul asta. Nu se poate abtine, o apuca de umeri, indepartand-o de perete si-i spune cat poate de bland:
- Haide, Trudel, hai sa nu mai stam langa afisul asta...
Pret de o clipa, fata se holbeaza nedumerita la cuvintele din fata ei. Intre timp, ochii i s-au uscat si umerii nu-i mai tremura. Privirea i se anima iar, dar in locul luminitei vesele cu care venise spre el, pe acel coridor, in ochi i se iveste o licarire mai profunda, mai fierbinte si isi pune mana pe locul in care scrie „spanzurare", cu un gest hotarat, dar delicat.
- N-o sa uit niciodata, tata, spune ea, ca l-am plans pe Otto tocmai in fata unui afis ca asta. N-as vrea, dar poate ca intr-o zi o sa fie si numele meu pe un afis din asta."
Detaliile produsului
S-ar putea să-ți placă și
De același autor
Review-uri
Simona66
27/08/2020 20:54
O medie intre 5 pentru subiectul foarte bun - rezistenta oamenilor simpli in timpul terorii, mult mai eroica, dupa parerea mea, decat "faptele de arme", pentru ca civilul simplu are majoritatea lasa cu care sa se compare si alternativa compromisului si supravieturii la indemana - si 1-2* pentru scriitura foarte slaba. Cred (pornind si de la faptul ca a fost scrisa in 24 de zile si autorul a murit la scurt timp) ca e o ciorna, pe care ar fi vrut sa o slefuiasca in timp. Poate ma insel, poate asa sec si stangaci scrie Fallada, dar chiar si titlurile de capitole par niste oase, ca sa stie unde sa puna carnea pe schelet mai tarziu. Nu mi-a starnit nicio emotie, niciun atasament fata de personaje (lipsite de consistenta, caricaturizate, scheme de caracter/viciu/virtute in cea mai mare parte). Si eu sunt un cititor extrem de usor de emotionat pe tema victimelor nazismului. Per ansamblu, o dezamagire a asteptarilor prea mari pe care le aveam de la cartea asta.
Arată mai mult
Achizitie verificata
2 din 2 de rezultate
