Sa spui multumesc. Sa primesti recunostinta celuilalt. Pare foarte simplu. ''Insa, uneori, este foarte complicat'', ne asigura scriitoarea Delphine de Vigan, ea insasi protagonista unei drame asemanatoare celei din roman, mama ei fiind internata intr-o institutie de boli mintale. Recunostinta urmareste destinele a trei personaje: Michka, o batrana doamna odinioara sclipitoare, reporter si corector la reviste de prestigiu, careia batranetea ii rapeste incet-incet independenta si limbajul, silind-o sa se interneze intr-un camin de batrani; Marie, tanara care a fost crescuta de Michka, pentru ca mama ei a esuat lamentabil, si care, dintr-odata, vede ca nu mai are timp sa-si exprime recunostinta; si Jerome, tanarul ortofonist de la caminul de batrani, care-si face meseria cu daruire si compasiune, fiind absorbit in valsul acesta al recunostintelor. Ceea ce-i leaga sunt amintirile din copilarie si acel ''multumesc'' pe care n-au mai apucat sa-l spuna, trecutul care se intoarce si le determina viata de mai tarziu. Ii urmarim rand pe rand, descoperindu-le secretele si ranile vii, necicatrizate. Pe fundalul dramatic al pierderii implacabile, autoarea proiecteaza un fascinant joc al cuvintelor: Michka, afazica, isi pierde cuvintele si inventeaza altele noi, ravasind si orientand vorbirea in directii neasteptate, adesea amuzante, dar mai cu seama induiosatoare.