Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, infatiseaza o Japonie devastata de o catastrofa ecologica si izolata de restul lumii. Populatia este in pericol de disparitie. Limbajul se reduce treptat, cuvintele iesind din uz fara sa mai fie inlocuite. Efectele contaminarii se resimt atat in natura, cat si la nivelul sperantei de viata a locuitorilor. Copiii, din ce in ce mai slabiti fizic, sunt atat de fragili, incat medicii pediatri, neputinciosi si epuizati de eforturile facute pentru a-i salva, incep sa se sinucida. Putini vor supravietui inchisi intre granitele arhipelagului tot mai sarac in plante si animale. Batranii, ramasi in putere cu mult dupa ce ating varsta de o suta de ani, nu pot decat sa urmareasca, chinuiti de vinovatie, dezastrul ce se desfasoara sub ochii lor. Totusi, nici unul nu se simte mai vinovat decat Yoshiro, crescandu-si stranepotul, Mumei, pe care nimeni nu-l intrece in dragalasenie si care devine tot mai intelept pe masura ce trupul i se subrezeste.