O foame, asadar, de totalitate, o dorinta de manifestare a puterii mele ordonatoare. O nevoie de identificare, fara insa a anula identitatea. Sa fiu eu lumea. E pana la urma o aspiratie cu care se confunda orice artist adevarat, indiferent de faptul ca el scrie, picteaza, compune muzica. Microcosm si macrocosm, corpuscul si unda. Scrisul ma face sa vreau sa-mi transform sensibilitatea intr-un fel de invelis al lucrurilor. Daca as fi pictor as fi chinuit probabil de neputinta de a acoperi tot ceea ce exista cu culoare. A transforma zgomotul in sunet, muchia in linie, perceptia in adjective si a inveli lumea in sunetele, liniile si adjectivele mele. Prin toate formele ei de limbaj constiinta noastra urmareste sa imbrace formele, volumele, asperitatile realului in huse de protectie. Fara acest program de transformare a sensului brut in alt sens, realul ar ramane pentru noi nu doar ininteligibil, ci si insuportabil. - Gheorghe Craciun