Naratorul din Legea visatorului e doldora de povesti si, mai ales, viseaza mult. Isi da seama ca are stofa de scriitor la varsta de zece ani, dupa o noapte in care e martorul unor incidente bizare: inainte de culcare, dupa ce-i explica lui Louis, prietenul sau cel mai bun, ca ''lumina e apa'', se trezeste singur, parasit de toti, in timp ce casa in care locuieste e inundata de... lumina lichida. Pornind de la povestirea unor vise care se leaga in timp si se petrec in acelasi spatiu, Daniel Pennac isi reimagineaza copilaria si il conduce pe cititor intr-un univers deopotriva incitant si inselator, un loc plin de intorsaturi neasteptate unde acesta e invitat sa descopere straturi de realitate. Autorul elogiaza imaginatia si puterea de a visa, aceasta functie vitala pe care o considera sursa meseriei de scriitor, dar si familia si prietenia. Cartea este un omagiu adus lui Federico Fellini, celebrul regizor italian, el insusi un mare visator, care a avut o influenta profunda asupra lui.